Slovacia a cerut Comisiei Europene să nu amâne luarea unei decizii cu privire la solicitarea sa și a Ungariei de a media o procedură de consultări cu Ucraina privind întreruperea fluxurilor de petrol rusesc. Ucraina se află în ziua 884 a războiului. 

Slovacia și Ungaria fac presiuni tot mai mari după ce săptămâna trecută au anunțat că nu mai primesc petrol de la Lukoil prin Ucraina, din cauză că Kievul a inclus compania rusă pe o listă de sancțiuni. 

Comisia Europeană a solicitat mai multe informații în această dispută, a declarat un purtător de cuvânt pentru Reuters.

Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a vizitat joi Hong Kong-ul și i-a cerut liderului acestuia, John Lee, să nu permită Rusiei să folosească Hong Kong-ul pentru a eluda sancțiunile occidentale, scrie hotnews.ro.

„Dmytro Kuleba … a solicitat administrației din Hong Kong să ia măsuri pentru a priva Rusia și companiile rusești de posibilitatea de a utiliza Hong Kong pentru a eluda măsurile restrictive impuse pentru agresiunea rusă împotriva Ucrainei”, a declarat ministerul ucrainean într-un comunicat.

Guvernul din Hong Kong a răspuns la o solicitare Reuters pe această temă că „implementează și aplică cu strictețe sancțiunile Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite”.

Atât Hong Kong, cât și China sunt considerate de guvernul SUA ca fiind surse-cheie pentru Rusia în ce privește aprovizionarea armatei, inclusiv semiconductori și piese pentru drone.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here