Beneficiile consumului de pește sunt nenumărate. De aceea, specialiștii recomandă să se mănânce de cel puțin două ori pe săptămână pește. Iată care sunt motivele. Beneficiile consumului de pește

Peștele este o sursă excelentă  de proteine ​​de înaltă calitate, iod și numeroase vitamine și minerale. Speciile de pește gras conțin și acizi grași, omega-3, sănătoși pentru inimă. Ba mai mult, are numeroase beneficii, inclusiv pentru protecția vederii și îmbunătățirea sănătății mintale la bătrânețe

Cercetătorii au descoperit că, dacă alegi să consumi pește cât mai des posibil, ești mult mai ferit de apariția problemelor cardiace. Acizii grași omega-3 care se găsesc în pește pot ajuta la reducerea inflamației.

Cum știi că ai deficit de vitamina D. Primele simptome care ar trebui să te îngrijoreze. Îți poate afecta sănătatea mintală, dar și oasele

Peștele gras, cum ar fi somonul, tonul, sardinele și codul, este cea mai bună sursă de acizi grași omega-3. Pentru cei cu boli de inimă, unii cercetători, spun că ar putea fi o idee bună să adauge mai mult pește în dieta lor. Adăugarea a cel puțin două porții de pește gras pe săptămână poate fi extrem de benefică, spun ei. Acest nivel de consum a fost legat de un risc mai mic de boli cardiovasculare majore și, implicit, mai puține cazuri de deces.

Ce a constatat studiul

Echipa de cercetare a examinat consumul de pește în rândul participanților, urmărind numărul de decese și de accidente cardiovasculare majore, cum ar fi infarctul, accidentul vascular cerebral, insuficiența cardiacă și chiar moartea subită.

Ceea ce au descoperit în analiza datelor a fost că la persoanele cu boli cardiovasculare existente, cei care au consumat cel puțin 175 de grame (aproximativ două porții) pe săptămână de pește au avut un risc mai mic de deces și boli cardiovasculare majore. În plus, tipul de pește care a avut cel mai puternic beneficiu a fost cel care conține cantități mai mari de acizi grași omega-3.

Potrivit lui Jerlyn Jones, purtător de cuvânt al Academiei de Nutriție și Dietetică, acizii grași omega-3 sunt un tip de grăsimi nesaturate cu reale beneficii pentru organism.

„Acizii grași omega-3 pot reduce inflamația în tot corpul, reducând astfel riscul de boli cardiovasculare”, a explicat Jones.

Potrivit coautorului principal Andrew Mente, profesor asociat la McMaster și cercetător principal la Institutul de Cercetări în Sănătatea Populației din SUA, consumul de pește poate oferi un „beneficiu protector semnificativ”.

„Cel mai bun mod, în care putem obține beneficiile pe care le oferă peștele, este consumând cel puțin două porții pe săptămână de pește bogat în omega-3, a spus Jones.

Specialiștii sugerează alegerea peștilor precum somonul, tonul, sardinele și codul. Heringul, păstrăvul de lac și macroul sunt, de asemenea, opțiuni bune, conform sursei. Pentru cei care nu preferă însă peștele, specialiștii recomandă anumite alimente vegetale care conțin omega-3, numit ALA (acid alfa-linolenic).

“Îl puteți găsi în nuci, soia, semințe de chia, de cânepă, semințe de in măcinate și diferite uleiuri, cum ar fi uleiul de semințe de in și uleiul de nucă”, a mai explicat profesorul.

Stimulează creierul

Aportul de pește este legat de declinul mental redus la vârstnici. Persoanele care consumă pește în mod frecvent au o sănătate mintală mai bună și acest lucru întârzie îmbătrânirea creierului.

Tratează depresia

Acizii grași omega-3 prezenți în peștele gras pot combate depresia. Unele studii au demonstrat că persoanele care consumă pește în mod frecvent sunt mult mai puțin predispuse la depresie. De asemenea, omega-3 crește semnificativ eficacitatea medicamentelor antidepresive .

Sursă bogată de vitamina D

Peștele gras este o sursă excelentă de vitamina D, un nutrient important în care foarte multă lume este deficitară, mai ales în sezonul rece, când nu ne putem expune la soare.

Poate reduce riscul apariției de boli autoimune

Printre bolile autoimune se numără și diabetul de tip 1. Mai multe studii susțin că aportul de omega-3 sau ulei de pește scade riscul de diabet de tip 1 la copii, precum și o formă de diabet autoimun la adulți.

Experții consideră că aportul de pește poate reduce riscul de artrită reumatoidă și scleroză multiplă. În concluzie, consumul de pește este legat de un risc redus de diabet de tip 1 și de alte câteva afecțiuni autoimune.

Previne astmul la copii

Astmul este o boală frecventă caracterizată prin inflamația cronică a căilor respiratorii. Ratele acestei afecțiuni au crescut dramatic în ultimele decenii. Studiile arată că un consum regulat de pește scade cu 24% riscul de astm la copii.

Poate îmbunătăți calitatea somnului

Tulburările de somn au devenit incredibil de frecvente la nivel mondial. Într-un studiu de 6 luni efectuat pe 95 de bărbați de vârstă mijlocie, o masă cu somon de trei ori pe săptămână a dus la îmbunătățiri atât de somn, cât și în funcționarea zilnică în rândul vârstnicilor . Cercetătorii au speculat că acest lucru a fost cauzat de conținutul de vitamina D.

 

 

sursa: Almanah Online

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here