O femeie din Iași a primit despăgubiri pentru rănile grave suferite într-un accident auto provocat de soțul său. Instanța a hotărât că aceasta trebuie să primească despăgubiri pentru trauma suferită.
În fața instanței, ea și-a argumentat cererea folosindu-se de un ordin de ministru care stabilește punctaje pentru leziunile cauzate în accidente, punctaje ce sunt ulterior convertite în sume de bani. Cu toate acestea, firma de asigurări a interpretat același ordin diferit, ajungând la un punctaj considerabil mai mic. Judecătorii au hotărât însă că ordinul nu este aplicabil în acest caz și au realizat propria evaluare.
În ce condiții a avut loc accidentul
În iulie 2021, Carmen P. era pasageră în autoturismul condus de soțul său. Pe DN 24, în Satu Nou. În timp ce se îndreptau dinspre Vaslui spre Iași, șoferul a adormit la volan, iar mașina a ieșit de pe carosabil și a lovit un cap de pod. În urma impactului, femeia a suferit multiple fracturi și fisuri ale vertebrelor.
Deși a avut nevoie de peste o lună de îngrijiri medicale, acestea nu au reușit să-i redea complet sănătatea. Ea poartă încă un corset cu tijă metalică pentru susținerea coloanei vertebrale, având cinci vertebre prinse în șuruburi, scrie ziaruldeiasi. Durerile de coloană au devenit cronice, iar amorțelile zilnice la picioare îi afectează calitatea vieții. În plus, sistemul de prindere al corsetului i-a provocat o afecțiune dermatologică, iar depresia se manifestă în continuare.
Procesul și cererea de despăgubire
În septembrie anul trecut, la doi ani de la accident, femeia a dat în judecată firma de asigurări a soțului său, solicitând daune morale în valoare de 414.000 lei.
Suma a fost calculată conform Ordinului comun nr. 1/2293/2022 al Autorității de Supraveghere Financiară și al Ministerului Sănătății, care prevede stabilirea despăgubirilor pentru victimele accidentelor rutiere pe baza unui punctaj stabilit de Institutul de Medicină Legală.
Raportul de evaluare traumatologică al femeii a indicat 75 de puncte pentru vătămările fizice și 15 puncte pentru cele psihice, fiecare punct valorând dublul salariului minim brut pe țară de la data accidentului, adică 2.300 lei.
Decizia instanței
Reprezentanții companiei de asigurări au contestat punctajul prezentat de Carmen P., trimițând documentația unui medic specialist care a stabilit un total de doar 20,5 puncte de traumă. Asiguratorul a susținut că pretențiile femeii erau exagerate și depășeau noțiunea legală de “satisfacție echitabilă”, atingând zona “îmbogățirii fără justă cauză”. Cei 414.000 lei solicitați echivalau cu 180 de salarii minime de la data accidentului, adică 15 ani de muncă.
Tribunalul a respins calculul ambelor părți, argumentând că ordinul invocat nu are caracter obligatoriu pentru instanță, deoarece nu era în vigoare la data accidentului și nici la data încheierii poliței de asigurare. Judecătorii au precizat că evaluarea daunelor morale nu este supusă unor criterii legale prestabilite, despăgubirile fiind la latitudinea lor, în limitele impuse de contractul RCA, care prevede o limită de 5 milioane euro pentru vătămări corporale și de un milion de euro pentru pagube materiale.
Judecătorii au considerat că suma de 100.000 lei reprezintă o despăgubire echitabilă pentru Carmen P., puțin mai mare decât cea propusă de firma de asigurare. Nemulțumită de decizie, Carmen P. a contestat-o, iar cazul a intrat marți pe rolul Curții de Apel, care va stabili primul termen de judecată.