Sensibilitatea dentară poate deveni o problemă frustrantă pentru cei care se văd obligați să evite alimentele calde sau reci din cauza disconfortului de care ar putea avea parte. În plus, anumite activități banale de îngrijire, cum ar fi periajul sau folosirea aței dentare, pot provoca dureri ascuțite și temporare în dinți. Din păcate, în unele cazuri există încă din naștere predispoziția spre a dezvolta această problemă, care își poate face apariția la orice vârstă. Ce este sensibilitatea dentinară
“Stratul exterior al dinților (smalțul) sau al rădăcinii (cementul) sunt compacte și acoperă stratul interior (dentina), mai poros, deoarece este străbătut de terminații nervoase foarte fine. Sunt situații în care, din naștere, smalțul sau cementul nu acoperă dentina, de obicei lângă nivelul gingiei sau situații în care acestea s-au uzat (când periajul este foarte agresiv) sau forțe anormale transmise asupra dinților au făcut ca stratul subțire de smalț să sară, descoperind dentina. Astfel se creează premisele apariției sensibilității dentare”, explică doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont.
Cum se tratează sensibilitatea dentară
Vizita la medicul dentist este primul pas în găsirea unei soluții pentru a înlătura disconfortul instalat. Tipul de tratament va depinde de ceea ce cauzează sensibilitatea, iar medicul poate sugera una dintre următoarele tratamente:
1. Pastă de dinți desensibilizantă. Aceasta are la bază substanțe care precipită, blocând canalele poroase din dentină, prin care trec terminațiile nervoase. Deși nu funcționează la toate persoanele, nu trebuie abandonată după câteva încercări, deoarece numai folosirea ei pentru un timp îndelungat poate aduce rezultate.
2. Lacuri protectoare desensibilizante. Medicul stomatolog poate aplica la nivelul dinților sensibili un lac care să blocheze porozitățile dentinare. Acestea se pot uza cu timpul la periaj și trebuie reaplicate periodic.
3. Aparat dentar pentru corectarea ocluziei anormale sau gutieră pentru bruxism. Tratamentul ortodontic va proteja smalțul de forțele anormale care determină pierderea prismelor de smalț și expunerea dentinei la factorii externi agresori.
4. Schimbarea tehnicii de periaj. Este cunoscut faptul că periajul foarte agresiv tocește smalțul aflat în strat mai subțire lângă gingie sau cementul de pe rădăcină. Pentru a determina dacă tehnica de periaj este prea agresivă trebuie observată periuța de dinți; dacă perii se îndreaptă în mai multe direcții, acest lucru înseamnă că tehnica de periaj nu este una potrivită.
„Trebuie să avem atenție, însă: ocolirea în timpul periajului a zonelor sensibile poate avea un efect invers celui dorit, prin agravarea simptomelor, deoarece resturile alimentare și placa bacteriană care nu vor fi îndepărtate se descompun în acizi care atacă smalțul, cementul și dentina, făcându-le și mai poroase”, explică specialistul ortodont.
5. Tratamentul retracțiilor gingivale. Zonele de gingie retrasă care descoperă rădăcina, indiferent de motiv, trebuie tratate înlăturând întâi cauza, iar apoi făcând grefe de gingie care să protejeze dintele.
6. Evitarea alimentelor și băuturilor acide. Acizii scot calciul din dinți, așadar prezența lor sub orice formă agresează intens dinții, producând sensibilitate dentară. „Băuturile carbogazoase, murăturile, citricele etc., consumate puțin câte puțin, mențin timp îndelungat un pH scăzut la nivelul gurii. Este recomandată evitarea consumului lor sau clătirea cu apă imediat după consum, pentru a reduce impactul negativ pe care aceste alimente îl au asupra dinților”, recomandă medicul Mihaela Dan pentru sursa citata.
Foarte important este ca vizita la stomatolog să nu fie amânată tocmai din cauza durerii dentare. Ignorarea problemelor poate face ca lucrurile să se înrăutățească, astfel încât cea mai bună alegere este consultarea specialistului la primul semn îngrijorător și efectuarea unui control de rutină de două ori pe an. Îngrijirea corectă a dinților și vizita periodică la medicul dentist ne vor ajuta să ținem departe orice disconfort dentar.