Sfantul Mucenic Calinic este sărbătorit pe data de 29 iulie, în calendarul creștin ortodox. Pe lângă Marele Mucenic, mai sunt pomeniți și alti sfinti. Iată despre cine este vorba. 

Sfântul Mucenic Calinic s-a nascut in Cilicia. In anul 290, prezent in cetatea Ancira din Galatia, a fost arestat de pagani si dus inaintea dregatorului Sacerdon.

Cand i s-a spus ca va fi spus la chinuri daca nu va lepada credinta in Hristos, Sfantul Mucenic Calinic a zis: “Mie dorit imi este a suferi pentru Domnul meu, precum ii este painea celui flamand.” I s-au pus in picioare incaltari de fier, ce aveau cuie pe interior, si asa a fost fugarit in cetatea Gangra.

Sfântul din calendarul ortodox care dă cu biciul pe cer. Furtuni cu fulgere, trăsnete și grindină pentru a alunga demonii

Dar sfantul umbla ca si cum nu simtea durerea din ranirea picioarelor si canta psalmul lui David: “Asteptand, am asteptat pe Domnul, si a cautat la mine si a auzit rugaciunea mea. Si m-a scos din groapa patimilor si din tina noroiului, si a pus pe piatra picioarele mele si a indreptat pasii mei”. Pe drumul spre executie i s-a facut sete. Prin rugaciune, Dumnezeu i-a daruit apa dintr-o stanca, iar izvorul acela n-a incetat de atunci a darui apa, spre pomenirea minunii lui Dumnezeu, care s-a facut cu rugaciunile mucenicului.

A fost aruncat in foc, loc in care si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu. Cei ce l-au persecutat, au gasit trupul Sfantului Mucenic Calinic neatins de flacari.

Tot astazi, sunt pomeniți:- Sfintei Mucenite Teodota, impreuna cu fiii sai;- Sfantului Mucenic Mamant;- Sfantului Mucenic Vasilisc;- Sfantului Constantin, patriarhul Constantinopolului;- Sfantului Ioan ostasul;- Sfintilor Mucenici Veniamin si Virie;- Binecredinciosului imparat Teodosie cel Tanar;- Sfantului Mucenic Eustatie din Mtskheta.

 

sursa: crestinortodox.ro

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here