Deși după moarte este recunoscut drept cel mai important om din istoria rock-ului și chiar a muzicii pop românești, Nicu Covaci a fost umilit în ultimii săi ani de viață chiar de Uniunea Compozitorilor. Marele artist a fost nevoit să dea un examen, pe care l-a picat, pentru a putea obține o pensie.
Nicu Covaci a luat nota 7,60, însă ar fi avut nevoie de nota 8 pentru a face parte din organizație. Reprezentanții Uniunii au transmis la acea vreme că statutul și regulamentul nu permit acceptarea unui nou membru în cazul în care nu a obținut nota de promovare.
Ministrul al Culturii în acel moment era Lucian Romașcanu și a reacționat și el în urma acestui scandal. Oficialul spunea că normele în baza cărora funcționează Uniunea au rămas în urmă și că o astfel de organizație ar trebui să invite artiștii și nu să îi expună unei umilințe.
Demersul a fost însă uitat și nu s-a făcut nicio modificare în statutul Uniunii.
Nicu Covaci a contestat examenul picat la Uniunea Compozitorilor: „O să fac un scandal mare, eu nu mă dau bătut”Nicu Covaci, mesaj de suflet: „Nu am familie, nu am copii, nu am decât Phoenix”