Pompierii arădeni intervin de 12 ore neîntrerupt pentru a preveni o exploziei în cazul cisternei cu gaz lichefiat care s-a fisurat după ce s-a răsturnat pe marginea DN 7, traficul rutier fiind, de asemenea, deviat pe un drum judeţean. 

“Pe tot parcursul nopţii trecute, s-a intervenit pentru dispersarea vaporilor cu două autospeciale de stingere de capacitate mare. De asemenea, cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, s-a acţionat pentru asigurarea măsurilor de protecţie şi menţinerea perimetrului de siguranţă, în vederea interzicerii accesului persoanelor neautorizate în zonă. Astfel, şi în aceste momente, la locul evenimentului se acţionează pentru îndepărtarea oricărui pericol şi menţinerea perimetrului de siguranţă. Pentru a asigura necesarul de apă, la misiune sunt angrenate trei autospeciale de stingere”, a transmis, luni dimineaţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad.

Potrivit sursei citate, traficul rutier rămâne în continuare deviat pe DJ 682, măsura fiind luată încă de duminică seară.

Cisterna încărcată cu gaz lichefiat s-a răsturnat între localităţile Conop şi Odvoş. După aproximativ două ore de la accident, s-a constatat că cisterna s-a fisurat, iar pentru îndepărtarea oricărui pericol pompierii militari arădeni intervin pentru a crea o perdea de apă în vederea dispersării vaporilor.

În urma accidentului, șoferul autocisternei nu a fost rănit. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here