Taylor Swift a doborât recordul deţinut de The Beatles în Marea Britanie

Trei albume ale cântăreţei americane Taylor Swift s-au clasat, în decurs de nouă luni, pe primul loc în topul din Marea Britanie şi, astfel, artista a doborât recordul deţinut de grupul The Beatles în Regat. The Beatles deţinea de 55 de ani recordul pentru cea mai rapidă acumulare de trei albume clasate pe primul loc în Marea Britanie. Între 1965 şi 1966, grupul a dominat clasamentul cu „Help!”, „Rubber Soul” şi „Revolver” în decurs de 364 de zile. Versiunea reînregistrată a discului „Fearless”, lansat de Swift în 2008, a debutat săptămâna aceasta pe primul loc în topul britanic al albumelor şi a stabilit un nou record. „Fearless (Taylor’s Version)” este al treilea disc al ei care ajunge în fruntea topului în 259 de zile, după „Folklore” (31 iulie 2020) şi „Evermore” (18 decembrie 2020), potrivit The Guardian. Noua apariţie este al şaptelea album al lui Swift care se clasează pe primul loc în Regat şi a fost vândută săptămâna aceasta în 21.145 de unităţi (copii fizice şi digitale şi accesări online), faţă de 545 de unităţi, cât a înregistrat versiunea originală la debut. În săptămâna de dinaintea lansării noului „Fearless”, originalul a fost vândut în 634 de unităţi. Săptămâna aceasta, Swift are şapte albume în UK Top 200: „Folklore” (No 37), „Evermore” (38), „1989” (43), „Lover” (66), „Red” (127) şi „Reputation” (128). Lipsesc albumul ei de debut, din 2006, versiunea originală a „Fearless” şi „Speak Now” din 2010. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here