Noi informații șocante din ancheta triplei crime din Capitală au ieșit astăzi la iveală. Potrivit anchetei preliminare, primul dintre membrii familiei care ar fi fost ucis este chiar fratele gemenilor, mai apoi urmând mama și sora sa. În plus de asta, anchetatorii spun că una dintre victime a fost găsită în pragul casei, semn că ar fi încercat cu disperare să scape. Despre principalul suspect, vecinii spun car ar fi avut probleme psihice. Mai mult, se pare că bărbatul ar fi avut în trecut și probleme cu drogurile. În plus de asta, conform celor mai recente informații, acesta ar fi fost reținut de polițiști după mai multe ore de audieri.  

Potrivit surselor Realitatea PLUS, femeia locuia in apartament impreuna cu cei trei fii ai sai, dintre care doi frati gemeni, dar si cu fiica sa. 

Principalul suspect este chiar unul dintre acesti frati gemeni, despre care vecinii spun car ar fi avut probleme psihice. Mai mult decat atat, se pare ca barbatul si-ar fi omorat mai intai fratele, dupa care mama si apoi sora, si ar fi ramas in casa cu cadavrele acestora. 

Totodata, ancheta preliminara arata ca una dintre victime a fost gasita chiar in pragul usii, semn ca a incercat cu disperare sa scape. 

Răsturnare de situație în cazul crimei de la Brăila: anchetatorii au găsit noi probe ADN. Pe ce pistă merg

Apelul la 112 a fost facut de unul dintre cei doi frati gemeni, dupa ce a venit de la serviciu si a vazut ca nu poate intra in casa. 

Politistii care au sosit la fata locului l-au gasit pe principalul suspect impreuna cu trupurile neinsufletite ale membrilor familiei sale. Vecinii spun ca barbatul ar fi consumat de mai multe ori droguri, iar din acel apartament s-ar fi auzit si mai multe tipete. Tot vecinii spun si ca in dimineata tragediei s-ar fi auzit tipetele de disperare ale surorii suspectului.

O femeie și-a înjunghiat mortal iubitul pe un drum din Constanța. Crima a avut loc în urma unui conflict spontan

In aceste momente, continua ancheta iar in functie de rezultatele acesteia, dar si de declaratiile din timpul audierilor, autoritatile vor decide ce masuri preventive se impun. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here