Liderul WTA, Ashleighe Barty, a câştigat în premieră turneul de la Wimbledon, al doilea ei grand slam din carieră, după Roland Garros 2019. Australianca de 25 de ani a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-3, 6-7 (4), 6-3, pe Karolina Pliskova din Cehia, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 9, după un meci de o oră şi 55 de minute de joc. În setul al doilea, Barty a condus cu 3-1 şi a servit pentru trofeu la 5-4, dar nu a reuşit să se apropie de minge de meci. Australianca a reuşit să impună în cele din urmă după un nou set foarte bun în decisiv. Câştigătoare primeşte un premiu de aproape două milioane de euro şi 2.000 de puncte WTA. Învinsa încasează un premiu de un milion de euro şi 1.300 de puncte WTA. Anterior acestei ediţii, Barty nu trecuse de optimi la All England Club. La 29 de ani, Pliskova rămâne fără trofeu de grand slam şi cu o a doua finală disputată, după US Open 2016. Nici jucătoarea cehă nu trecuse anterior de optimi, la Wimbledon. Fostul număr 1 mondial va reveni în Top 10 WTA după acest turneu, urcând până pe lcoul 7 WTA. Simona Halep a câştigat ultima ediţie a turneului de la Wimbledon, în 2019. Ea nu a participat în acest an din cauza unei accidentări şi va coborî pe locul 9 WTA, Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].