Preşedintele CS Universitatea Craiova, Sorin Cîrţu, a declarat, sâmbătă seară, că meciul cu CFR Cluj nu a fost unul spectaculos, subliniind că echipele nu au vrut să rişte. “Nu a ieşit un joc aşa spectaculos. A fost o încrâncenare şi poţi să-ţi adjudeci trofeul şi la această loterie. Mirko Pigliacelli are un aport important, a intuit locul. Echipele nu au vrut să rişte, toată lumea aştepta greşeala adversarului. La ora actuală, la echipă, în cel puţin trei compartimenet, e o concurenţă ce poate fi benefică, la portar, la fundaşi şi în atac. Era mai avantajos pentru noi dacă luau ei Supercupa li noi campionatul. În lupta pentru titlu va fi angrenată şi Sepsi, nu va fi doar în 3, şi să vedem şi noua echipă Farul ce face”, a declarat Cîrţu. CS Universitatea Craiova, câştigătoarea Cupei României, a câştigat în premieră Supercupa României, după ce a învins, sâmbătă, pe Arena Naţională, cu scorul de 4-2, după loviturile de departajare pe CFR Cluj, campioana Ligii I. La finalul celor 90 de minute, când scorul a fost 0-0, nu s-au mai disputat prelungiri, trecându-se direct la loviturile de departajare. La loviturile de departajare au marcat: J. Rodriguez, Costache / Gustavo, Găman, Cicâldău, Markovici. Au ratat: Păun, Omrani (a apărat Pigliacelli de fiecare dată). Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].