Jonathan Rodriguez: A fost un meci lent, fără prea multe atacuri. Nu ai explicaţii la penaltiuri, aşa se întâmplă

Mijlocaşul Jonathan Rodriguez a declarat, sâmbătă seară, că Supercupa României, pierdută de CFR Cluj în faţa Universităţii Craiova a fost o întâlnire lentă, fără ocazii, subliniind că niciodată nu există explicaţii pentru rezultatul de la loviturile de departajare. “Suntem două echipe mari şi s-a demonstrat în teren. A fost un meci lent, fără prea multe atacuri, s-a terminat 0-0, fără prea multe ocazii. Nu ai explicaţii la penaltiuri, aşa se întâmplă. M-am adaptat foarte bine în vestiar, dar şi în teren, am făcut două meciuri bune, sper să continui aşa”, a declarat Rodriguez. CS Universitatea Craiova, câştigătoarea Cupei României, a câştigat în premieră Supercupa României, după ce a învins, sâmbătă, pe Arena Naţională, cu scorul de 4-2, după loviturile de departajare pe CFR Cluj, campioana Ligii I. La finalul celor 90 de minute, când scorul a fost 0-0, nu s-au mai disputat prelungiri, trecându-se direct la loviturile de departajare. La loviturile de departajare au marcat: J. Rodriguez, Costache / Gustavo, Găman, Cicâldău, Markovici; Au ratat: Păun, Omrani (a apărat Pigliacelli de fiecare dată). Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here