Caniculă și ploi torențiale, cu grindină, în aproape toată țara. În unele zone, temperaturile vor ajunge până la 38 de grade, iar meteorologii au emis și un cod galben în acest sens. Iată prognoza pentru fiecare regiune de la directorul executiv al ANM Elena Mateescu. România nu scapă de caniculă
Temperaturile urcă în termometre în această perioadă, însă nu scăpăm de vijelii și furtuni. Șefa ANM, Elena Mateescu, a explicat în exclusivitate la Realitatea PLUS cum va fi vremea în România în următoarea perioadă.
„Vorbim astăzi și mâine, deja, de o atenționare meteorologică de cod galben. Vizează sudul Crișanei, Banatul, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, acolo unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Având în vedere valorile de temperaturi la nivelul maximelor 35-37 de grade Celsius, precum și valorile indicelui temperatură-umezeală care va putea atinge pragul critic de 80 de unități. Nopțile vor fi tropicale pentru că vorbim de minime în jurul a 20 de grade Celsius și ceea ce este foarte important regimul de temperaturi ce va caracteriza o vreme caniculară va fi de interes în special în partea de SUD-VEST și SUD. În zilele următoare, având în vedere schimbările pe cele 4 săptămâni prin care putem aprecia că săptămâna 12-19 august va fi caracterizată de valori mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în cea mai mare parte a țării.”, a declarat șefa ANM, Elena Mateescu.
Arșița va pune stăpânire pe marea majoritate a țării. „Abaterile termice pozitive cele mai mari fiind, în special, în partea de SUD-VEST și SUD a țării.”, a completat expertul ANM.
Așadar, ne așteaptă o perioadă caniculară cu temperaturi peste specificul acestei perioade.