Un atac devastator a avut loc la o fermă de vaci din satul Macău, comuna Aghireșu, județul Cluj, unde lupii au provocat pagube uriașe. Proprietarul fermei, Kovacs Levente, este disperat după ce a constatat că peste 50 de viței au fost sfâșiați de animalele sălbatice în ultimele săptămâni. Teroare în satul Macău: Lupii sfâșie animalele sătenilor
Problemele cu lupii au început încă de anul trecut, când aceștia au început să atace vițeii. Kovacs Levente, care deține o fermă cu 150 de vaci, a relatat, pentru cluj24.ro, că lupii se adună în haite și atacă pășunile pe care sunt lăsați vițeii.
„Paguba este semnificativă. Lupii vin aproape zilnic și nu pot face nimic pentru a-i opri. Am fost la Primăria Aghireșu și am cerut ajutor pentru a contacta vânătorii, dar lupii sunt specie protejată și este nevoie de aprobată cererea la București, ceea ce durează mult”, a explicat Kovacs, adăugând că singura soluție aparentă ar fi să vândă afacerea.
Strigătul de ajutor al unui fermier, nevoit să-și vândă afacerea
În ciuda eforturilor de a proteja animalele cu un gard electric, acest lucru nu s-a dovedit suficient pentru a preveni atacurile. „Am instalat un gard electric, dar lupii reușesc să se strecoare pe sub el. Chiar dacă sunt curenți, reușesc să pătrundă și să facă ravagii pe pășune”, a adăugat fermierul, descriind situația ca fiind „înfricoșătoare” și „necontrolabilă”.
Kovacs Levente a înființat ferma în urmă cu cinci ani, dar acum se confruntă cu o situație critică care ar putea forța închiderea afacerii. „Nu am suficiente vite pentru a compensa pierderile. Dacă situația continuă, va trebui să vând animalele”, a concluzionat fermierul, care este profund dezamăgit de lipsa de soluții rapide pentru protejarea animalelor sale.
Fermierii din zonă sunt preocupați de impactul acestor atacuri și de efectele pe termen lung asupra agriculturii locale și economiei rurale.