Comisia Europeană a aprobat o măsură de ajutor în valoare de 99,5 milioane euro notificată de România pentru înființarea în Oradea a unei noi fabrici cu zero emisii de dioxid de carbon destinată producției de anvelope pentru autoturisme. Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a salutat decizia pe pagina sa de socializare, și a subliniat contribuția sa la această investiție semnificativă în România. „Apreciez că ajutorul de stat de 99,5 milioane euro pentru Nokian Tyres a fost aprobat de Comisia Europeană. Acesta este singurul ajutor de stat individual acordat în ultimii zece ani. Suma va fi un grant direct, iar investiția totală ridicându-se la 650 milioane euro. Compania finlandeză construiește la Oradea o fabrică de anvelope, care este cea mai mare investiție din județul Bihor, din ultimii 30 de ani. Fabrica a intrat deja în perioada de teste, iar când va începe să lucreze pe deplin, 90% din producție va merge la export. Ca premier, am sprijinit acest proiect încă din prima sa fază. Chiar mâine se împlinesc fix doi ani de la întâlnirea pe care am avut-o la Palatul Victoria cu reprezentanții companiei. Am susținut întotdeauna atragerea de investiții străine directe, care creează aici noi locuri de muncă. De exemplu, această fabrică va genera 500 de locuri de muncă directe și alte mii în mod indirect. De asemenea, investitorul va acorda o atenție deosebită normelor de protecție a mediului, aceasta urmând să fie prima fabrică de anvelope din lume care va avea zero emisii de dioxid de carbon.” Vești bune pentru românii care așteaptă să intre banii pe cardurile de alimente. Ministrul Finanțelor a făcut anunțul cel mare