Circa 2.250 de evrei, printre care ministrul israelian de extremă dreapta Itamar Ben Gvir, s-au rugat şi au înălţat marţi drapelul israelian pe Esplanada Moscheilor, loc extrem de sensibil din Ierusalimul de Est, cu ocazia unei comemorări anuale. Acest gest nu a rămas netaxat de către ONU, Uniunea Europeană şi SUA, care au reacționat prin vocile oficiale.
Situată în sectorul Oraşului Sfânt ocupat şi anexat de Israel, Esplanada Moscheilor, al treilea loc sfânt al islamului, este construită pe ruinele celui de-al doilea templu evreiesc, distrus în anul 70 al erei noastre de către romani. Pentru evrei, acesta este Muntele Templului, locul cel mai sacru al iudaismului.
Ministrul israelian al securităţii naţionale, colonist de extremă dreaptă şi un obişnuit al provocărilor, s-a filmat pe esplanadă cu ocazia comemorării evreieşti a distrugerii celor două temple, Ticha Beav, îndemnând la distrugerea Hamas, mai degrabă decât la negocieri cu mişcarea islamistă palestiniană.Marţi dimineaţa, “circa 2.250 de evrei s-au rugat, au dansat şi înălţat drapelul israelian”, a declarat pentru AFP un responsabil al Waqf, administraţia iordaniană a Bunurilor religioase musulmane din Ierusalim, sub acoperirea anonimatului.
Într-o înregistrare video pe care a postat-o el însuşi online, Ben Gvir salută “marile progrese privind guvernarea, suveranitatea şi numărul de evrei care se roagă”.
Într-un comunicat, biroul de presă al prim-ministrului Benjamin Netanyahu a afirmat că “nu există nicio politică privată a niciunui ministru pe Muntele Templului – nici al ministrului securităţii naţionale, nici a vreunui alt ministru”. “Evenimentul din această dimineaţă pe Muntele Templului este o excepţie a statu quo-ului”, asigură comunicatul.În virtutea unui statu quo decretat după cucerirea Ierusalimului de Est de către Israel în 1967, non-musulmanii pot veni pe Esplanada Moscheilor la ore precise, fără a se ruga acolo, o regulă respectată tot mai puţin de unii evrei naţionalişti.Locul este administrat de Iordania, însă accesul către el este controlat de forţele de securitate israeliene.Ministerul palestinian al Afacerilor Externe a denunţat o “escaladare” şi “provocări”, evocând “incursiuni ilegale (…) pentru a pregăti impunerea unui control israelian total şi a unei iudaizări” a locurilor, “cu încălcarea dreptului internaţional”.
Rușii vor să răzbune rușinea din Kursk. Au bombarbat timp de 8 ore un mare oraș din UcrainaÎn timpul deplasării sale, Ben Gvir a evocat războiul în care Israelul se confruntă cu Hamas de peste zece luni în Fâşia Gaza, declarând că “trebuie câştigat acest război, nu să se meargă la discuţii la Doha sau la Cairo”, negociatorii regionali care, împreună cu SUA, îndeamnă la un armistiţiu în Gaza.
Reacțiile internaționale
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), Uniunea Europeană şi SUA au denunţat acţiunea întreprinsă de ministrul israelian pentru securitatea naţională, Itamar Ben Gvir.
“Suntem împotriva oricărei încercări de a schimba status quo-ul legat de locurile sfinte (…) Acest tip de comportament nu ajută şi este o provocare inutilă”, a declarat Farhan Haq, purtător de cuvânt al secretarului general al ONU.Din partea Uniunii Europene a reacţionat şeful diplomaţiei, Josep Borrell, care a transmis pe platforma X că “UE condamnă cu fermitate acţiunile provocatoare ale ministrului israelian Ben Gvir care, în timpul vizitei sale la locurile sfinte, a făcut apel la o încălcare a status quo-ului”, în virtutea căruia non-musulmanii pot vizita esplanada, dar nu se pot ruga acolo.SUA au calificat drept “inacceptabilă” rugăciunea condusă de ministrul israelian al securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir, în locul extrem de sensibil al Esplanadei Moscheilor din Ierusalimul de Est, cu ocazia unei sărbători evreieşti.”Nu numai că acest lucru este inacceptabil, dar de asemenea distrage atenţia de la ceea ce noi credem că este un moment vital, în timp ce lucrăm să ajungem la un acord de încetare a focului în Fâşia Gaza”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel.