Situație gravă pentru fermierii români. Din cauza secetei din acest an, mulți dintre ei riscă să intre în faliment. Aceștia spun că doar despăgubirile îi mai pot salva. Ministerul Agriculturii a reacționat și anunță că a solicitat sprijin urgent Comisiei Europene. Fermierii au nevoie de despăgubiri
Agricultorii din România au ajuns în pragul disperării. Seceta severă le distruge culturile de porumb și floarea soarelui. Ei spun că din recoltele din acest an nu pot vinde nimic și cer sprijin din partea statului, altfel riscă să intre în faliment.
„După cum se vede…porumbul un metru, știuleții aproape inexistenți. A rămas în stadiul ăsta, practic n-a fecundat. Evident, producția este egală cu zero.”, a declarat un fermier.
„Sunt foarte multe pierderi. Temperaturi ridicate 2 luni de zile…temperaturi de 35-40 de grade la umbră, 45-50 la soare. Nu au crescut… plus lipsa precipitațiilor.”, a completat un alt fermieri.
Între timp, Ministerul Agriculturii a trimis o scrisoare Comisiei Europene prin care cere ajutor de urgență pentru fermierii afectați de caniculă. Situația de la nivel național este atent monitorizată, iar agricultorii vor primi despăgubiri în valoare de 200-250 de euro pe hectar, spun reprezentanții ministerului.