Nicolae Ciucă

​După ce reprezentanții Camerei de Comerț Camerei de comerț americane pentru România (AmCham) au atras atenția asupra pericolului instabilității fiscale și a modului heirupist în care se schimbă aproape peste noapte cadrul fiscal, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, luni la Palatul Victoria, prima întâlnire cu conducerea AmCham România. ”Discuțiile au vizat prezentarea priorităților Guvernului României, cu accent pe oportunitățile oferite de cel mai mare buget de investiții alocat în ultimii 30 de ani, implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, precum și modalitatea de aplicare a unui cadru normativ predictibil și eficient în raport cu mediul de afaceri și investitorii”, arată un comunicat al Guvernului. Ce spun oficialii Guvernului: ”Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, la Palatul Victoria, prima întâlnire cu membrii Consiliului Director al Camerei de comerț americane pentru România (AmCham) România. Discuțiile au vizat prezentarea priorităților Guvernului României, cu accent pe oportunitățile oferite de cel mai mare buget de investiții alocat în ultimii 30 de ani, implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, precum și modalitatea de aplicare a unui cadru normativ predictibil și eficient în raport cu mediul de afaceri și investitorii.Cu această ocazie, participanții au abordat nevoia de transparență și predictibilitate legislativă, întărirea statului de drept, guvernanța corporativă în întreprinderile de stat, aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, întărirea legăturilor economice cu Statele Unite ale Americii, dezvoltarea pieței de capital, transformarea digitală și funcționarea sistemului de sănătate publică.Pentru stimularea mediului de afaceri din România, a fost subliniată necesitatea unui dialog consistent public-privat, în contextul generat de nevoia asistenței în implementarea de politici publice performante, care să genereze creșterea competitivității economiei și a dinamicii relației comerciale dintre România și SUA.Pentru consolidarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic, a fost abordat potențialul reprezentat de investițiile americane în România, fiind remarcată, totodată, importanța prezenței companiilor românești în Statele Unite ale Americii, ceea ce confirmă deschiderea de care pot beneficia, la rândul lor, antreprenorii români.Stimularea investițiilor străine și îmbunătățirea gradului de colectare au fost evidențiate, alături de atragerea banilor europeni prin PNRR și Cadrul Financiar Multi-Anual, drept soluții eficiente pentru a genera prosperitate și bunăstare, pentru o administrație publică cu personal mai bine pregătit.Sprijinirea sectorului de cercetare-dezvoltare, printr-un pachet de politici fiscale adecvate, reprezintă o oportunitate pe care atât zona guvernamentală, cât și mediul privat o recunosc drept esențială în creșterea capacității industriei de a oferi valoare adăugată”.Ce spune cealaltă parte….”Cea mai mare îngrijorare pentru investitori rămâne instabilitatea legislaţiei fiscale și modul heirupist în care se modifică aproape peste noapte cadrul fiscal, reiese din cel mai recent sondaj efectuat de AmCham România și prezentat joi într-o conferință de presă, cu 3 ore înainte ca membrii AmCham să se întâlnească cu noul ministru al Finanțelor. La conferința de presă s-a discutat despre posibilitatea avansată de anumiți lideri politici de a se introduce o taxă de solidaritate. ”În ultimii ani a existat în toată Europa o asemenea taxă, anume în Ungaria, dar și acolo nu a funcționat decât o scurtă perioadă, pentru că s-a ajuns la procedura de infringement”, a explicat pentru HotRealTimeNews Ionuț Sas, Vice-Președintele AmCham. “Nu am avut nicio o discuţie cu ministrul Finanţelor, însă, domnia sa ne-a invitat joi pentru a avea un dialog pe teme fiscale. Nu ştiu exact ce are domnul ministru pe agendă, ştiu însă exact că noi, participanţii în cadrul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, vom fi câte un reprezentat de la principalele organizaţii – avem ca temă să discutam politica fiscală viitoare a României şi maniera în care aceasta poate fi făcută pe baza dialogului şi a asigurării transparenţei şi predictibilitătii. Vrem să discutăm despre măsurile legislative care au fost luate până acum în sensul în care pot fi rezolvate acele conflicte, tichete cadou, diurne, transportatori şi vrem, de asemenea, să stabilim un mecanism de lucru între noi şi Ministerul de Finanţe, astfel încât să prevenim cât mai multe dintre aceste sincope de comunicare de ambele părţi”, a susţinut Simion, Preşedinte AmCham, Partener PWC, în cadrul unei conferinţe de presă.Câteva din ideile abordate de boardul AmCham: Majoritatea companiilor indică impozitul pe dividende și sistemul de cotă unică în topul măsurilor care fac România atractivă pentru investitoriLipsa de transparență și predictibilitate în plan fiscal constituie o barieră reală pentru investiții suplimentare Beneficiul stimulentelor fiscale trebuie analizat în ansamblul modelului economic și al impactului pe termen lung AmChama derulat în lunile octombrie – noiembrie 2021 o nouă ediție a sondajului privind politica fiscală pentru a evalua percepția companiilor membre cu privire la principalele măsuri de politică fiscală și modul în care acestea afectează deciziile de investiții și derularea afacerilor în România. Concluziile acestei ediții susțin recomandările avansate de AmCham pe această temă centrală pentru agenda organizației și surprind aspecte cheie legate de contextul fiscal actual.Cele mai apreciate 5 măsuri fiscale care fac România atractivă pentru investitori sunt: • Impozitul de 5% pe dividende, factor stimulativ pentru dezvoltarea antreprenoriatului, în creștere cu 15% față de evaluarea în sondajul derulat în 2019;• Sistemul de cotă unică, în continuare considerat cel mai adecvat pentru economia României, atât din punct de vedere al contribuției pe care o are la competitivitatea economică a României, cât și din perspectiva faptului că încurajează conformarea voluntară a contribuabililor onești;• Stimulentele fiscale, recunoscute de peste 83%dintre respondenți ca fiind importante pentru mediul investițional;• Prin intermediul aceluiași sondaj membrii AmCham au semnalat imposibilitatea de a accesa unele dintre aceste stimulente, cu precădere a celor care vizează activitățile de cercetare-inovare și care ar putea avea un efect pozitiv semnificativ în atragerea activităților economice cu valoare adăugată mare;• Transpunerea legislației UE, ancora de stabilitate pentru companii pe fondul instabilității care se manifestă la nivel național;• Regimul de holding, care permite acum înregistrarea în România a acestor tipuri de companii. În ceea ce privește neajunsurile legislației fiscale, cele mai multe răspunsuri indică probleme legate de predictibilitatea procesului legislativ în sfera fiscalității, de interpretare unitară a legislației sau lipsa de corelare dintre legislația fiscală și alte legislații care reglementează același domeniu. În acest context, AmCham subliniază importanța unui proces decizional coerent, bazat pe consultări reale și analize de impact cuprinzătoare, care să contureze politici publice de calitate, clare și aplicabile. Între principalele neajunsuri ale administrației fiscale, care constituie o barieră pentru investiții suplimentare și pentru mediul de afaceri în general, se remarcă nevoia de îmbunătățire a relației dintre contribuabili și autoritățile fiscale, nivelul încă redus de digitalizare, procesul complex de conformare sau insuficient timp alocat pentru implementarea noilor prevederi legislative. “Politica fiscală este un pilon central al mixului de competitivitate al unei țări, și România nu trebuie să permită ca aceasta să fie un impediment pentru atractivitatea economică și pentru investitorii existenți. Dimpotrivă, trebuie să fie un instrument pentru accesarea oportunităților unice pe care România le are la orizont în perioada următoare. Faptul că 95% dintre respondenți indică lipsa de transparență și predictibilitate între neajunsuri confirmă că ceea ce solicităm în numele comunității de afaceri nu sunt doar concepte, ci au un impact direct în deciziile de investiții”, a declarat Ionuț Simion, Președintele AmCham România. “Preocuparea companiilor de a avea un cadru legislativ clar, predictibil și instrumente moderne care să faciliteze conformarea, este evidentă și este o veste bună. Aderarea la principiile de stabilitate și predictibiliate este mai importantă ca oricând, mai ales în contextul turbulențelor din ultimele luni și al declarațiilor contradictorii care au generat un val de incertitudine”, a punctat Alexander Milcev, membru al Consiliului Director al AmCham Romania și Co-Președinte al Comitetului de Fiscalitate al AmCham România. Cu privire la beneficiile stimulentului fiscal pentru industria IT, Ionuț Sas, Vice-Președintele AmCham a declarat: “Reiterăm nevoia ca orice măsură fiscală să fie întodeauna analizată prin raportare la impactul economic generalizat, la provocările specifice industriei pe care o vizează, precum și la contribuția la competitivitatea economică a țării. Din această perspectivă, industria IT s-a dovedit a fi de importanță strategică pentru România și continuă să fie mai ales în perspectiva tranziției digitale asumate de România prin PNRR. În calitate de contribuabili, așteptarea legitimă este aceea de a exista o contraprestație corectă din partea statului în schimbul taxelor plătite, care să se reflecte în investiții în infrastructură, sănătate, educație și în alte sisteme critice pentru creșterea calității vieții, un factor determinant și pentru retenția în țară a specialiștilor din domeniul IT.”Printre riscurile macroeconomice majore care grevează sustenabilitatea bugetară a României, AmCham a semnalat accelerarea inflației și riscul unei spirale inflaționiste, creșterea datoriei suverane, dependența ridicată de importurile de energie, evoluția demografică negativă sau impactul și gestionarea pandemiei. “Situația macroeconomică a României impune o bugetare responsabilă și sustenabilă, și subliniem importanța unei planificări riguroase a veniturilor înainte de avansarea unor cheltuieli pentru care nu există surse bugetare. În vederea îmbunătățirii veniturilor bugetare credem că este esențială o schimbare de paradigmă în relația dintre stat și contribuabili, în sensul în care statul să se raporteze la plătitorii de taxe ca la un client”, a declarat Cristian Sporiș, Vice-Președintele AmCham.Vezi aici rezultatul integral al surveyului AmCham

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here