ANAF se adapteazã evoluției tehnologiei și verificã veniturile obținute din activitãți specifice mediului online, precum monetizarea publicãrii de conținut multimedia pe website-uri, rețele de socializare și platforme audio-video (Facebook, YouTube s.a.), sau din vânzarea de programe/aplicații software pe platforme dedicate, precum Google Play Store, au transmis miercuri reprezentanții autorității fiscale. Astfel, de la începutul anului 2021, inspectorii Direcției Generale Antifraudã Fiscalã din cadrul ANAF au inițiat controale pentru verificarea veniturilor persoanelor care desfãșoarã astfel de activitãți. Pânã în prezent, s-a constatat cã 35 persoane au obținut venituri de cca 26,33 milioane lei, pe care au omis sã le declare, parțial sau integral. Pentru recuperarea obligațiilor fiscale nedeclarate au fost emise deja decizii de impunere.Una dintre cele mai mari sume nedeclarate, identificatã pânã în prezent, este de 2,11 milioane lei. Aceasta a fost obținutã în perioada 2016-2017 de cãtre o persoanã nãscutã în anul 1993, care a monetizat prin Google AdSense traficul generat de conținutul publicat pe un site web. Pe numele acestei persoane a fost emisã Decizie de impunere pentru suma de 483.587 lei.Trebuie menționat cã, în aceeași mãsurã, existã și persoane care și-au declarat veniturile obținute din aceste activitãți. De exemplu, o persoanã nãscutã în 1985 a obținut în perioada 2020-2021 venituri totale de cca 1,70 mil lei și a depus Declarația Unicã, în care a declarat venitul net impozabil obținut în 2020, și a achitat impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente.Inspectorii antifraudã fiscalã vor continua sã verifice veniturile obținute din activitãți specifice mediului online pentru asigurarea creșterii gradului de fiscalizare și a conformãrii voluntare în rândul tuturor categoriilor de contribuabili. ANAF recomandã tuturor celor care desfãșoarã, sau intenționeazã sã înceapã, o astfel de activitate, sã se asigure cã declarã și achitã toate obligațiile fiscale datorate bugetului de stat.