Prima harta interactiva din lume care le permite utilizatorilor sa vada cum s-a schimbat adresa la care locuiesc in ultimii 750 de milioane de ani ● Ce epidemie a lovit Europa în secolul al XVIII-lea și de ce românii au scăpat neatinși ● Ceferiștii au primit 10% la salarii. Calea ferată rămâne în secolul trecut ● Cum a fost croit ministerul român al natalității ● Cum vrea noul premier bulgar să restarteze campania de imunizare în țara cu cei mai puțini vaccinați COVID din UE ● Economist-șef ING: Presiunea pe salarii va fi constantă în perioada următoare. Când vor crește acestea peste inflație ● Orban: Este prima dată când Guvernul adoptă proiectul legii bugetului, fără a avea în vigoare Legea pentru aprobarea plafoanelor cadrului fiscal bugetar ● Decizie cu implicaţii majore a CJUE. Hotărârea ar putea-o ajuta pe Camelia Bogdan să revină în magistratură ● România, exact la mijlocul clasamentului țărilor UE după PIB-ul pe anul 2020 ● George Simion, acuzat că a organizat protestul de la Parlament: „Recunosc și nu regret fapta” ● Vrea să conteste amenzile ● Revoluția Română din 1989: Ce învață copiii la ora de istorie.Prima harta interactiva din lume care le permite utilizatorilor sa vada cum s-a schimbat adresa la care locuiesc sau orice alt punct de pe glob in ultimii 750 de milioane de ani. O noua harta a fost gandita astfel incat orice adresa introdusa poate fi vizualizata in timp, pornind de acum 750 de milioane de ani si pana in zilele noastre. Proiectul se numeste Pamantul Antic si le permite utilizatorilor sa navigheze pe glob si sa selecteze anumite adrese pentru a vedea cum s-au schimbat geologic si geografic pornind din epoca Glaciara. Un exemplu este parcul National Mall din Washington DC, in urma cu 240 de milioane de ani nu facea parte din continentul cunoscut azi ca America de Nord, era parte din supercontinentul Pangea. Felul in care arata lumea cu milioane de ani in urma este de nerecunoscut intr-o harta actuala, dar cu ajutorul acestui proiect utilizatorii pot vedea cum Pamantul a evoluat si cum miscarile tectonice au influentat portiunile de uscat si de apa, scrie urban.ro.Ce epidemie a lovit Europa în secolul al XVIII-lea și de ce românii au scăpat neatinși. Epidemiile au existat de când e lumea și pământul și vor mai exista și de aici înainte, atâta vreme cât va mai exista cineva ca să se îmbolnăvească. Unele dintre epidemiile astea au trecut mai neobservate în istorie, în timp ce altele au lăsat urme adânci care au răzbătut până astăzi. Despre o astfel de epidemie vom vorbi și noi azi. Mai mult, veți afla cum această epidemie a fost pusă la cale și inoculată inocenților de către oculta mondială, care a vrut din cele mai vechi timpuri să cucerească planeta. Iată așadar firul evenimentelor. Undeva prin secolul al XV-lea, mai precis pe la 1450, inventatorul german Johannes Gutenberg inventa tiparnița. Nu a fost simplu pentru că documente și stenograme declasificate din vremea respectivă ne spun că invenția apăruse deja în China, deci iată cum oculta mondială a luat creația asta și a dus-o într-o zonă sensibilă…Europa. Buuun! P`asta am rezolvat-o! Ce facem însă cu publicul consumerist care nu exista încă la vremea aia? Adică, degeaba publici cărți dacă nu are cine să le citească. Prin urmare, în țările occidentale (Franța, Spania, Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, Anglia, nici nu mai vorbesc de protestanții din Țările de Jos) s-au pus bazele alfabetizării pe scară largă. Așa se face că, undeva pe la început de secol al XVIII-lea, în astfel de țări gradul de alfabetizare ajunsese pe la 60-80%, scrie pictofapte.ro.Ceferiștii au primit 10% la salarii. Calea ferată rămâne în secolul trecut. Ieri, un amic se afla la ora prânzului în trenul care trebuia să plece de la Constanța spre București. În mod ciudat, trenul nu s-a pus în mișcare la ora programată. Au trecut 5, 10, 15 de minute și nu se întâmpla nimic, trenul era înțepenit și nimeni nu oferea nicio explicație, nici șeful trenului, nici crainicul gării. După aproape o jumătate de oră de confuzie, amicul și-a luat inima în dinți și s-a dus la ghișeul de informații. Acolo a primit o explicație: „grevă spontană”, iar la întrebarea: „când va pleca, totuși, trenul?”, răspunsul a fost o ridicare din umeri. În aceste condiții, a luat drumul Bucureștiului cu un microbuz. Protestul spontan de ieri al lucrătorilor de la CFR a avut o cauză: amânarea pentru a doua oară a aplicării legii privind statutul personalului feroviar. Legea trebuia să fie aplicată începând cu septembrie 2021, iar aplicarea a fost amânată, prima oară, până în martie 2022. Acum, prin proiectul de lege a bugetului de stat intrarea în vigoare a statutului feroviarului se amână din nou. De ce se feresc guvernele să aplice legea? Pe de o parte, pentru că ar trebui să crească salariile angajaților din domeniul feroviar prin stabilirea unui nou coeficient minim de ierarhizare. Calculele arată că nivelul de creștere este diferit, în funcție de calificare, dar cel mai mare avans l-ar obține salariații cu studii superioare la care creșterea salariului poate ajunge până la 30%., potrivit RFI.Cum a fost croit ministerul român al natalității după modelul unei grupări care militează pentru ideea că „fiecare copil este o santinelă”. Există o legătură între cei care propun formule administrative pronataliste și cei care susțin că avortul nu ar trebui să fie o alegere liberă, ci o crimă pedepsită de lege. Există o legătură între cei care formulează politici pronataliste și cei care acționează împotriva introducerii educației sexuale în școli. Inspirat după model maghiar, Ministerul Familiei de la București pare a fi rezultatul unor astfel de legături. Iată cum a apărut – și de ce ar trebui să ne intereseze geneza sa. Pe 23 septembrie 2021, în jurul orei 14.40, bărbatul în costum urca pe scena Pavilionului Grădinii Regale din Budapesta. Își aranja hârtiile, arunca o privire în sala unde se strânseseră politicieni și activiști din toată lumea pentru a patra ediția a Summit-ului pentru Demografie, după care începea să vorbească despre problemele din România. După ce deplângea în termeni generali scăderea natalității, bărbatul se întorcea la hârtii pentru câteva exemple: În România s-au născut, în 1967, 528.000 de copii. Am ales anul 1967 pentru că a fost anul în care s-a interzis avortul prin lege. Și apoi am avut în jur de 314.000 de nașteri în 1990, iar în 2020 – 178.509 de nașteri. (…) Iată ne dau de gândit aceste cifre, dar piramida demografică s-a inversat. Am pierdut la cifre nete populație. Bărbatul în costum e președinte al UDMR (Uniunea Democrată a Maghiarilor din România) și viceprim-ministru în Guvernul României. Îl cheamă Hunor Kelemen și a fost unul dintre păpușarii politici care au determinat, în toamna acestui an, înființarea unui minister al familiei în România, scrie dela0.ro.Cum vrea noul premier bulgar să restarteze campania de imunizare în țara cu cei mai puțini vaccinați COVID din UE. Kiril Petkov, fostul antreprenor care a preluat recent funcția de prim-ministru al noului guvern de la Sofia, se bazează pe abilitățile sale de om de afaceri pentru a crește rata de vaccinare COVID a Bulgariei, scrie publicația europeană Politico. Petkov a propus o specialistă care va fi „un doctor Fauci al Bulgariei”, iar ministrul sănătății a anunțat deja o campanie de informare prin care încearcă să îi convingă pe cetățenii ezitanți. Vecinii de la sud de Dunăre au vaccinat până acum cu două doze mai puțin de o treime din populație, iar efectele au fost vizibile în această toamnă, când Bulgaria a fost, alături de România, una dintre țările cu cea mai ridicată mortalitate din lume. Acum, noul guvern vrea să ajungă la o rată de vaccinare de „cel puțin 50%” până în aprilie, a precizat Petkov pentru Politico. Una dintre măsurile luate în calcul este cea a angajării unor firme de marketing care vor organiza focus-grupuri pe tema vaccinurilor, pentru a adapta campania de informare la scepticismul din țară, potrivit Libertatea.Economist-șef ING: Presiunea pe salarii va fi constantă în perioada următoare. Când vor crește acestea peste inflație. Presiunea asupra creșterii salariilor va fi una constantă în următoarea perioadă, pentru ca acestea să țină pasul cu inflația, pe parcursul anului 2022, când scumpirile vor atinge cel mai înalt nivel din ultimii ani, transmite Valentin Tătaru, Economist-șef al ING Bank. Piața muncii atât în România cât și în Europa de Est în general este una atipică datorită fenomenului migrației. Acesta a făcut ca disponibilitatea forței de muncă să fie una permanent redusă, cu diferențe relativ nesemnificative între perioadele de expansiune sau încetinire economică, explică Tătaru. „Prin urmare, credem că presiunea pe salarii va rămâne una cvasi-permanentă în anii următori. Pentru 2022 estimăm creșteri salariale medii în linie cu inflația (7.0% media anuală), urmând că din 2023 creșterile salariale să depășeasca marginal rata inflației”, a declarat economistul pentru wall-street.ro.Orban: Este prima dată când Guvernul adoptă proiectul legii bugetului, fără a avea în vigoare Legea pentru aprobarea plafoanelor cadrului fiscal bugetar. Fostul premier Ludovic Orban a criticat actuala conducere a Executivului, acuzând încălcarea Legii privind finanţele publice şi cea a responsabilităţii fiscal-bugetare. Fostul liberal a atras atenţia că este primul an în care proiectul legii bugetului de stat este adoptat de Guvern, „fără a avea în vigoare Legea pentru aprobarea plafoanelor cadrului fiscal bugetar” şi în lipsa unei întruniri a CSAT pentru avizarea bugetelor mai multor instituţii. „Legea bugetului este dovada bătăii de joc şi abuzului la care e dispusă majoritatea toxică PSD-PNL. Este pentru prima dată când Guvernul adoptă proiectul legii bugetului de stat, fără a avea în vigoare Legea pentru aprobarea plafoanelor cadrului fiscal bugetar. Este o încălcare explicită a legii privind finanţele publice şi a legii responsabilităţii fiscal-bugetare”, a scris Ludovic Orban pe Facebook. Fostul lider PNL a subliniat că „este o premieră faptul că bugetul de stat se aprobă fără întrunirea CSAT, care are obligaţia legală de a aviza bugetele instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. Legea de funcţionare a CSAT este dincolo de orice dubiu: orice hotărâre adoptată trebuie să aibă loc printr-o şedinţă convocată a CSAT. În schimb, probabil pentru a ascunde de ochii publicului majorările de 20-30% ale bugetelor unor servicii, au inventat o „procedură de lucru” care nu are niciun fel de bază legală”, scrie Adevarul.Decizie cu implicaţii majore a CJUE. Hotărârea ar putea-o ajuta pe Camelia Bogdan să revină în magistratură. Camelia Bogdan, judecătoarea exclusă din magistratură după ce l-a condamant la închisoare pe mogulul Antenelor, Dan Voiculescu, salută decizia prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că judecătorii naţionali pot lăsa neaplicate, fără riscul de a fi anchetaţi disciplinar, deciziile Curţilor Constituţionale, care contravin dreptului Uniunii Europene şi prin care interesele financiare ale UE sunt lăsate neapărate. Totodată, cu ocazia pronunţării acestei decizii, Camelia Bogdan anunţă că va cere redeschiderea recursului împotriva celei de-a doua decizii de excludere a sa din magistratură. “Sunt onorată că am putut contribui la apărarea independenţei sistemului judiciar din România. Precizez că independenţa sistemului judiciar reprezintă premisa unui Stat de drept şi prin decizia de astăzi, CJUE a menţionat că nu este loc de arbitrariu în materie. Voi cere redeschiderea recursului împotriva celei de-a doua decizii de excludere din magistratură, corolar aplicării principiului continuităţii în lumina exigenţelor CEDO într-o cauză în care am descris cea mai periculoasă tipologie de spălare a banilor: spălarea prin justiţie, justificând de ce justiţia nu poate fi transformată de infractori într-o maşină de spălat bani”, a declarat Camelia Bogdan, pentru Epoch Times.România, exact la mijlocul clasamentului țărilor UE după PIB-ul pe anul 2020. România figurează exact la mijlocul țărilor UE după mărimea Produsului Intern Brut pe anul 2020, potrivit datelor semidefinitive publicate de Eurostat. Cu un rezultat de 218,2 miliarde euro, am revenit în anul declanșării pandemiei pe locul 13 din cele 27 de state membre, peste Cehia (215,3 miliarde euro), care se situase anterior de puțin peste noi dar a avut un recul mai pronunțat. Datele comunicate arată PIB-ul Uniunii a scăzut în termeni reali cu -5,9% față anul 2019, pentru prima dată după anul 2009 (de reținut, însă, atunci declinul a fost semnificativ mai mic, de -4,3%, ceea ce arată impactul masiv al epidemiei Covid. Ca procentaje în rezultatul total, cele mai mari economii europene au fost Germania (25,1%), Franța (17,2%), Italia (12,3%), Spania (8,4%) și Țările de Jos (6%), scrie cursdeguvernare.ro.George Simion, acuzat că a organizat protestul de la Parlament: „Recunosc și nu regret fapta”. Vrea să conteste amenzile. „14 persoane, din cadrul a șase organizații, autointitulate civice, respectiv din cadrul unui grup parlamentar, s-au erijat în organizatori ai manifestării publice neautorizate” și au fost amendate în urma protestului care a avut loc marți în apropierea Parlamentului, anunță MAI. Este vorba despre membrii ai grupului parlamentar AUR, a declarat la Antena 3 George Simion, copreședinte al formațiunii, adăugând că nu regretă fapta. Simion a anunțat că reprezentanții AUR vor contesta în instanță amenzile anunțate de MAI. „Recunosc și nu regret fapta”, a spus Simion, referindu-se la faptul că membrii grupului parlamentar AUR s-au implicat în protest. „Mergem în instanță să dovedească cei de la Jandarmerie. O să contestăm în instanță, urmăm căile legale, o să-i sprijinim și pe cei din societatea civilă”. Întrebat cine a organizat protestul, George Simion a răspuns: „Societatea civilă, oamenii liberi, mai multe organizații. AUR a anunțat că participă, am mobilizat organizații locale, din partea noastră au fost 2.000 de membri. Eu estimez că au fost 15.000 de oameni în total”, scrie Libertatea.Frumoasele idealuri pentru care s-a murit: unchiul Vasile Chirica a făcut Revoluția la bufetul Prefecturii. „I-am găsit acasă portocalele furate”. * Alți doi revoluționari au pierdut procesele cu Primăria pentru că nu li s-a pus la dispoziție lista cu terenurile disponibile, așa cum s-a întâmplat în cazul rudei primarului* Vasile Chirica a intrat pe 22 decembrie la prânz în Casa Pătrată, laolaltă cu alte mii de ieșeni* I s-a dat sarcina să răspundă de bufetul de la subsol. Anterior el povestise pentru REPORTER că se ocupa cu livrările de pâine* A fost gestionar doar câteva zile, pentru că revoluționarii spun că avea deja lipsă la inventar* Colegii de asociație ai lui Vasile Chirica sunt revoltați că acesta a beneficiat de tratament preferențial din partea Primăriei. Doar au fost camarazi în luptă!În dosarul din instanță al unchiului primarului, Vasile Chirica, în care acesta cere 1 hectar de pământ în baza Legii 341/2004, Primăria a pus la dispoziția sa lista tuturor terenurilor disponibile din Iași. În două cazuri similare – revoluționari care au cerut acest drept în procese, Primăria a venit cu un răspuns standard: „Nu există teren”, scrie ReporterIS.Primul producător de autobuze electrice din România. BMC Truck&Bus va produce, lângă București, cu un gigant din China. Compania BMC Truck&Bus SA va produce, începând cu anul 2022, autobuze electrice la Ciorogârla, lângă București, într-un parteneriat cu Zonson Smart Auto Co LTD, o subsidiară a gigantului chinez ZTE, România urmând să aibă astfel primul producător de autobuze electrice. Într-o primă fază, 200 de unități vor ieși anual din fabrică, pentru ca, ulterior, livrările să se ridice la aproximativ 500 de unități pe an, potrivit oficialilor fabricii românești. Partenerul chinez oferă soluția electrică pentru autobuz și integrarea, produsul va fi însă unul românesc, fabricat în România. Autobuzele electrice fabricate de BMC Truck & Bus și ZTE vor alimenta atât piața românească cât și cea europeană, dar și alte zone mai îndepărtate din lume, Romania urmând a deveni astfel exportator de autobuze electrice, scrie economica.net.Alro, cel mai mare consumator noncasnic de energie electrică din țară, a început oprirea producției din cauza crizei din energie: prețuri enorme și penurie. Lider sindical: S-a discutat chiar să aducem din Rusia, dar e prea scump transportul. Producătorul de aluminiu Alro Slatina, una dintre cele mai mari unități de producție industrială din România și cel mai mare consumator noncasnic de energie electrică din țară, a început oprirea producției, din cauza prețurilor enorme la energie și a imposibilității de a găsi pe piață cantitățile de electricitate necesare, a declarat, pentru Profit.ro, președintele Sindicatului Liber Aluministul din cadrul Alro, Constantin Popescu. Alro este parte a grupului Vimetco, înregistrat în Olanda și controlat de miliardarul rus Vitali Matchitski.”În primă fază închidem 60% din capacitatea de producție. Am închis deja 30 de cuve. Iar redeschiderea unei hale costă 150 milioane dolari cel puțin”, a spus Popescu. Contactată de Profit.ro, conducerea Alro nu a dorit să prezinte niciun comentariu până în momentul publicării acestui articol, scrie profit.ro.Cum se acordă tichetele de vacanță pentru salariații „semi-bugetari” . Acordarea voucherelor de vacanță nu are la bază un sistem unitar în țara noastră: dacă ne uităm peste normele care li se aplică celor ce lucrează la stat și pe cele ce se aplică privaților, vedem, din start, că doar unii le primesc obligatoriu momentan – bugetarii. Există însă o categorie de angajați între cele două (bugetari și non-bugetari) pentru care legea nu prevede însă acordarea obligatorie a voucherelor. Eficiența voucherelor de vacanță a susținut industria turismului din România, acesta fiind și motivul care a stat la baza recentei ordonanțe de urgență prin care s-a stabilit că salariații plătiți din fonduri publice vor beneficia până în 2027 de 1.450 de lei, în fiecare an, pentru recuperarea capacității de muncă, creșterea productivității muncii și de motivare a acestuia (concret, e vorba de OUG 131/2021). De asemenea, pot beneficia de vouchere de vacanță toți salariații încadrați în baza unui contract individual de muncă, dacă au negociat cu angajatorul acest drept, suma maximă fiind chiar mult mai mare. În același timp, în continuare, există o serie diferențe între salariații plătiți din fonduri publice (bugetari) și cei care lucrează în beneficiul angajatorilor persoane juridice private, aici fiind incluse și companiile în care statul român este acționar, scrie avocatnet.ro.Revoluția Română din 1989 | Ce învață copiii la ora de istorie. La 32 de ani de la evenimentele din 1989, subiectul Revoluției Române este tratat pe scurt sau deloc în manualele de istorie din România. Motivul? Controversele legate de evenimente sunt doar o parte a explicației. Iar profesorii spun că mulți copii nu știu nimic din ce s-a întâmplat în 1989. Revoluția din 1989 este un subiect care apare în programa de studiu din clasele terminale ale fiecărui ciclul de învățământ – a IV-a, a VIII-a și a XII-a și trebuie predată în vară, chiar în ultimele ore înainte de terminarea anului școlar. Pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a, interesul pentru materie scade odată cu apropierea examenelor de capacitate și bacalaureat. Marcel Bartic este profesor de Istorie și spune că, în toate manualele, evenimentele din decembrie 1989 sunt prezentate foarte puțin, scrie Europa Libera. 80% dintre români petrec Crăciunul în familie anul acesta. Jumătate cheltuie cel mult 500 lei pentru cadouri și tot cam atât pentru petrecerea de Revelion. Numărul celor care vor petrece anul acesta Crăciunul alături de familie a crescut față de 2020. 8 din 10 români vor rămâne acasă de sărbători, având în vedere oboseala acumulată în cel de-al doilea an pandemic și nevoia de a fi mai mult alături de cei dragi, față de 7 din 10 anul trecut, așa cum arată un sondaj recent efectuat pe platforma de recrutare BestJobs. Mai mult, jumătate au același plan și de Revelion. Riscurile de îmbolnăvire cu COVID-19 pe fondul întâlnirii cu familia și prietenii de sărbători sunt un motiv de îngrijorare pentru numai 21% dintre cei care au răspuns sondajului realizat de Bestjobs. 30% consideră că riscurile sunt minime pentru că vor lua toate măsurile necesare pentru a limita expunerea la virus sau vor ține cercul de participanți foarte restrâns, iar 46% nu se tem deloc că s-ar putea îmbolnăvi, scrie FinEco24RealTimeNews.21 decembrie. Am început să mă gândesc serios la cine sunt eu de fapt citind un roman al Florinei Ilis – Cartea numerilor, o istorie a două familii înrudite, care traversează zeci de ani și are drept punct de plecare ultimele zvâcniri de rezistență în fața colectivizării forțate. Revelația pe care am avut-o citind romanul Florinei Ilis a fost aceea a unei terraformări sociale – mi se pare că acest cuvânt care vine din literatura SciFi descrie cel mai bine ceea ce am înțeles despre regimul instalat aici după al Doilea Război Mondial. Nu mai rețin mare lucru din carte – dar mi-a rămas foarte vie în cap imaginea unui sat românesc în care comunismul vine și distruge sistematic orice țesut social cald, se insinuează în toate relațiile, intră în casele oamenilor și doarme lângă ei în pat. Ba chiar mai departe, înăuntrul viselor lor, scrie PressOne.Cifre spectaculoase de înmatriculări Dacia în Europa: Sandero și Duster sunt în Top 10. Dacia Spring este a treia la electrice. Înmatriculările de autoturisme din Europa au scăzut cu 18% în noiembrie față de aceeași lună a anului trecut, dar modelele Dacia Sandero și Duster s-au situat pe locurile 2 și 10 în Top. Au profitat de marile scăderi ale Volkswagen Golf (-72%) și Toyota Yaris (-65%). Dacia Sandero a fost pe locul 2 cu 16.263 de unități, în creștere cu 6%, la mică distanță de liderul Renault Clio (16.353 de unități), potrivit statisticilor JATO, citate de cursdeguvernare.ro.