Doctorița cu coasa a fost scoasă din arest și dusă în fața instanței. Femeia cercetată pentru omor calificat cu premeditare a asistat la percheziția informatică. Procurorii caută noi probe în dosar.  

 Între timp, șefa de la ATI din cadrul Spitalului Pantelimon și-a dat demisia din funcție. Discuții intense au fost și la Guvern între Alexandru Rafila, ministrul Sănătății și Marcel Ciolacu. Asta după ce premierul a cerut explicații în urma trimiterii corpului de control făcut la spital. 

Maria Miron, sau ”Doamna cu Coasa”, așa cum era poreclită, a stat ore în șir în fața anchetatorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a asistat la o percheziție informatică. Ea se află în arest preventiv pentru 30 de zile și încearcă să-i convingă pe magistrați să-i ridice această măsură.

Cele două doctorițe se vor prezenta mâine în fața magistraților de la Curtea de Apel Bucuresti pentru contestarea măsurii arestului preventiv.

Ce spune Rafila despre modul de tratament al pacienţilor aflaţi în stadii terminale, în urma scandalului de la spitalul Sf. Pantelimon

Alături de ea se va afla și colega ei, medicul Mirela Păiuș, cea care a asistat la procedura medicală de scădere a dozei de noradrenalină. Odată cu extinderea anchetei, unii șefi din cadrul spitalului morții preferă să renunțe la posturi.

Șefa de la ATI din cadrul Spialului Sfântu Pantelimon și-a dat demisia. Aceasta a spus că din motive personale, dar și din cauza presiunii.Discuții intense au fost și la Guvern. Premierul Marcel, Ciolacu l-a chemat pe Alexandru Rafila pentru a oferi explicații și documente cu privire la primul Corp de Control trimis la spital.

Nu se vor referi neaparat la protocoalele de ATI. Este vorba despre o discuție mai largă care trebuie făcută în societatea românească, iar el se referă la modul treatamente a pacientilor aflați în stadii terminale. Ea nu se poate face doar printr-o decizie admninistrativă. Trebuie să existe o discuție largă cu societățile profesionale.

Alexandru Rafila a fost huiduit de un cetățean la ieșirea din Guvern. 

Rafila cere ajutorul Societăţii Europene de Anestezie pentru un audit independent la Spitalul Pantelimon

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here