Realitatea PLUS a publicat noi înregistrări șocante în cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel”, care arată modul în care gruparea de influență din gașca lui Coldea comunica mesaje criptice despre „optimizări”. Într-una dintre înregistrările difuzate, Dan Tocaci face referire la o comunicare subtilă cu Dumitru Dumbravă. 

Dan Tocaci: Pe acasă. Ca să o iau din loc, să mă duc spre aeroport, că am o întâlnire acolo.

Cătălin Hideg: Trebuie să mă văd cu Trăilă acuma.

Dan Tocaci: Așa?

Cătălin Hideg: Pe la 5. Și nu știu ce ai făcut, dacă ai reușit să mă să mai vorbești cu domnu’…?

Dan Tocaci: N-am auzit… Am mai vorbit cu el, i-am dat mesaje, dar a zis că vorbim, vorbim, nu mi-a mai zis nimic. I-am zis că vreau să mă văd cu el, nu pentru așa, doar, doar să mă văd. A zis că nu pot, nu are timp să se vadă cu mine. Dar el bănuiește că s-ar putea, știe despre ce e vorba, că o să ne vedem.

Cătălin Hideg: Și ce naibii fac?

Dan Tocaci: Nu știu ce să spun frate, nu știu ce să spun pentru că nu s-au mai deschis nici acolo cu prietenul meu. Mi-a zis Dane, nu mai discutăm subiectul, știe ce are de făcut, i s-a spus de o sută de ori, nu mai discutăm același lucru. Hai că nu mai….

Cătălin Hideg: Sunt curios să văd ce-mi zice ăsta, dacă o fi vorbit, că a zis că a vorbit ceva cu ei, dar să vedem ce a vorbit.

Dan Tocaci: Sună-mă după ce termini.

Cătălin Hideg: Bine, te anunț! 

Culisele Statului Paralel. Avocatul Statului Paralel – Doru Trăilă știa că este înregistrat

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here