Un adolescent în vârstă de 16 ani, din Corabia, s-a înecat în Dunăre în zona portului din localitate. Pentru căutarea şi scoaterea din apă a trupului tânărului, echipele de pompieri şi scafandri au intervenit în noaptea de luni spre marți timp de aproximativ patru ore, au informat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.
La acţiunea de căutare a adolescentului au participat pompieri de la Slatina, Caracal şi Vişina, cu autospeciale complexe prevăzute cu accesorii de căutare-salvare şi dispozitive de iluminat, ambarcaţiuni cu motor şi autospeciale de primă intervenţie.Totodată, adolescentul a fost căutat şi de către scafandri din judeţele Giurgiu, Teleorman şi Mehedinţi.Tânărul a fost găsit la o distanţă de circa opt metri de malul apei, decedat.”Apelul la 112 a fost primit în jurul orei 00,00, imediat fiind începute căutările pe luciul apei, cu ajutorul ambarcaţiunilor cu motor şi a accesoriilor specifice, concomitent fiind alertate echipajele de scafandri. Căutările s-au desfăşurat aproximativ patru ore, trupul neînsufleţit al tânărului, în vârstă de 16 ani, din oraşul Corabia, fiind găsit de echipele de scafandri, la aproximativ opt metri de mal, adâncimea apei fiind de circa 2,5 metri. Din păcate, echipajele medicale prezente la locul evenimentului nu au putut decât să constate decesul victimei”, a precizat sursa citată.La Corabia au intervenit scafandri din alte judeţe în condiţiile în care echipa de scafandri a ISU Olt asigură misiunile de salvare pe litoralul românesc.