Social-democrații s-au reunit, recent, la Vila Lac, după ce Marcel Ciolacu și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale.  

Este o ședință în care se pun la punct ultimele detalii pentru congresul de sâmbătă, când partidul va trebui să dea un vot atât pentru candidatul la Cotroceni, funcție pentru care Marcel Ciolacu nu are concurență în partid, cât și pentru noua structură de conducere a partidului. 

Lista cu numele pe care Marcel Ciolacu le vrea alături de el în conducerea partidului a fost făcută publică pe surse. Gabriela Firea ar urma să piardă funcția de prim-vicepreședinte și să fie înlocuită de Daniel Băluță, primarul sectorului 4. Alături de Ciolacu rămân, în schimb, Sorin Grindeanu, în funcția de prim-vicepreședinte, dar și Paul Stănescu, în funcția de secretar general. 

Se înființează și o nouă funcție de secretar general-adjunct pentru Rareș Hopincă. Se schimbă și câțiva dintre vicepreședinți. Vom avea nume noi pe această listă: Vasile Dîncu va fi înlocuit de Mihai Tudose în fruntea Consiliului Național.

Candidaturile la congresul PSD organizat, sâmbătă, la Romexpo se înregistrează sub formă de moțiuni. Până acum, moțiunea depusă de Marcel Ciolacu e singura, dar șeful PSD a spus joi că la Congres se vor putea depune și candidaturi de ultim moment.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here