Amintirile noastre nu sunt simple înregistrări statice, ci evoluează și se transformă pe parcursul vieții. Pe măsură ce învățăm lucruri noi sau ne reamintim anumite momente, memoria se modifică, iar cu trecerea timpului, aceasta poate să se degradeze. Până recent, se credea că aceste schimbări erau cauzate de modificările în celulele creierului care stochează amintirile, iar fiecare amintire era păstrată într-o singură copie. Cu toate acestea, noile cercetări sugerează un scenariu mult mai complex.
O echipă de cercetători a descoperit că, la rozătoare, creierul păstrează cel puțin trei copii distincte ale unei amintiri, fiecare codificată în diverse zone ale creierului. Această descoperire surprinzătoare a fost detaliată într-un studiu publicat în revista Science pe 16 august.
Cum stochează creierul mai multe versiuni ale aceleași amintiri
Studiul a demonstrat că aceste copii sunt generate de grupuri diferite de neuroni localizați în hipocampus, o regiune crucială pentru învățare și memorie. Fiecare grup de neuroni codifică amintirile în moduri diferite, variind în funcție de momentul formării lor, de durata de viață a acestor amintiri și de gradul lor de maleabilitate.
Cercetătorii au identificat trei tipuri de neuroni responsabili pentru stocarea amintirilor. Neuronii “născuți timpuriu” creează o copie a amintirii care inițial este slabă, dar se consolidează în timp. Neuronii “de mijloc” codifică amintirile mai stabil de la început, în timp ce neuronii “născuți târziu” generează copii puternice ale amintirilor, care însă se estompează cu trecerea timpului. Aceste concluzii au fost obținute prin monitorizarea activității neuronale a șoarecilor în timpul unor sarcini de memorie, cum ar fi evitarea unor situații periculoase, cum ar fi șocurile electrice la picioare.
Acest mecanism complex de stocare a amintirilor ar putea explica de ce unele amintiri rămân vii și clare, în timp ce altele devin vagi și greu de accesat. Mai mult, descoperirile sugerează că, la oameni, această distribuție a codificării memoriei în diferite grupuri de neuroni ar putea influența modul în care amintirile sunt menținute sau modificate în timp.
Impactul potențial asupra tratamentului PTSD și al demenței
Una dintre implicațiile practice ale acestui studiu ar putea fi dezvoltarea de noi terapii pentru tulburarea de stres posttraumatic (PTSD). Deoarece amintirile stocate de neuronii “născuți târziu” sunt mai maleabile, ar putea fi posibil să se dezvolte medicamente care să activeze acești neuroni pentru a face amintirile dureroase mai receptive la psihoterapie.
Pe de altă parte, pentru persoanele care suferă de pierderi de memorie asociate cu demența, ar putea fi concepute tratamente care să stimuleze activitatea neuronilor “născuți timpuriu”, ale căror amintiri sunt stocate mai stabil. Aceste abordări ar putea permite manipularea memoriei într-un mod care să o facă fie mai stabilă, fie mai flexibilă, în funcție de necesitățile terapeutice.
„Avem acum puncte de intrare biologice pentru a modula plasticitatea memoriei, ceea ce ne-ar putea permite să o păstrăm sau chiar să o rescriem în mod practic”, a concluzionat Flavio Donato, coautor al studiului și profesor asistent de neurobiologie la Universitatea din Basel.
