Numărul de asigurare națională, cunoscut drept NINO în Marea Britanie este echivalentul numărului de asigurare socială din România și este esențial pentru cei care doresc să lucreze, să studieze sau să primească beneficii în Regatul Unit. Cum se obține un astfel de drept?
Pentru a obține un număr de asigurare națională (NINO) în Marea Britanie, românii trebuie să urmeze câțiva pași esențiali, potrivit stiridisapora.ro:
Eligibilitate: Trebuie să locuiți în Marea Britanie și să aveți dreptul de a lucra acolo. Acest drept poate fi dovedit prin documente precum pașaportul, permisul de ședere biometric (BRP) sau cartea de identitate națională.
Depunerea cererii: Procesul începe prin completarea unei cereri online. În cadrul acestei cereri, va trebui să vă dovediți identitatea prin încărcarea unor documente specifice, cum ar fi pașaportul sau permisul de ședere biometric.
Dovada identității: În timpul procesului de depunere a cererii, va trebui să încărcați fotografii cu dvs. și cu documentele de identitate pe care le dețineți. Dacă nu aveți aceste documente, este posibil să fie necesar să participați la o întâlnire în persoană pentru a vă dovedi identitatea.
Începerea muncii: Deși NINO este necesar pentru a lucra, puteți începe activitatea înainte de a primi efectiv acest număr, cu condiția să puteți dovedi că aveți dreptul legal de a munci în Marea Britanie.