Accident rutier grav la ieșirea din municipiul Tulcea! În coliziune au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 5, respectiv 3 persoane. Printre răniți se află și o femeie însărcinată.
Coliziunea a fost atât de puternică încât unul dintre autoturisme a fost distrus aproape în totalitate.
Ca prin minune, toți cei 8 pasageri erau conștienți și cooperanți după accident. Dintre ei, trei persoane au fost transportate de urgență la spital, iar alte trei au fost evaluate medical la fața locului.
Fiindcă exista riscul producerii unui incendiu, la locul impactului a fost trimisă o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Circulația pe strada unde s-a întâmplat tragedia a fost blocată pe parcursul investigațiilor.