Adolescentul de 13 ani care a înjunghiat zilele trecute un bărbat de 50 de ani cu cuțitul, în urma unei altercații în tramvai, scapă de urmărirea penală pe motiv că este minor. În prezent, acesta a fost preluat de reprezentanții DGAPSC Sector 3. Incidentul șocant s-a petrecut, luni, într-o stație de tramvai din sectorul 2 al Capitalei. Între agresor și victimă se pare că ar fi avut loc un conflict în timp ce se aflau în tramvai, iar când au coborât, minorul de 13 ani l-a înjunghiat cu un cuțit în spate pe bărbat.  

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București efectuează urmărirea penală IN REM – ceea ce înseamnă că sunt cercetate faptele și nu persoane – cu privire la infracțiunea de tentativă de omor săvârșită de un minor care nu răspunde penal, au transmis, miercuri, procurorii. 

În baza mijloacelor de probă administrate procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 27.08.2024, în jurul orei 14:30, în timp ce se afla în mun. București, sector 2, pe fondul unei situații conflictuale spontane avute cu victima (un bărbat în vârstă de 50 de ani), un minor în vârstă de 13 ani a înjunghiat-o pe aceasta în spate, cuțitul folosit rămânând în corpul victimei. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență București, cu diagnosticul de „plagă înjunghiată hemitorace stâng posterior” și a fost supusă unei intervenții chirurgicale, starea ei fiind stabilă în prezent.

S-a stabilit că victima, minorul de 13 ani și un alt minor în vârstă de 15 ani care îl însoțea pe cel din urmă circulau cu un tramvai, iar între victimă și minori a intervenit un conflict verbal. În momentul în care cei trei au coborât în stația de transport public minorul de 15 ani a împins-o pe victimă cu piciorul, iar minorul de 13 ani, aflat în spatele victimei, a lovit-o pe aceasta cu cuțitul. Ulterior, minorii au fugit de la fața locului, fiind depistați în cursul serii.

Bătaie cu cuțite în plină stradă, la Baia Mare. Mai multe persoane au fost arestate

Din probele administrare a mai rezultat că, după înjunghiere și până la depistarea lor, minorii au mai săvârșit un furt dintr-o unitate comercială din sectorul 2, faptă ce face obiectul unui alt dosar penal, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

A mai rezultat că autorul înjunghierii era beneficiar al măsurii de protecție a plasamentului la DGASPC Sector 3, iar din data de 15.08.2024 figura ca fiind plecat voluntar din centru. Minorul a abandonat școala, având doar două clase, iar mama sa se află în străinătate.

“Menționăm că, potrivit Codului de procedură penală, minorii cu vârsta de până la 14 ani nu răspund penal, astfel că autorul tentativei de omor a fost plasat în custodia reprezentanților DGASPC Sector 3”, mai arată sursa citată.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri, care au beneficiat de sprijinul Secțiilor 7 și 9 de poliție.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here