Una dintre organizațiile Partidului Mișcarea Populară din Capitală a decis mutarea în Partidul Național Liberal.  

Organizaţia PMP Sector 4, partid fondat de Traian Băsescu, a trecut la PNL. Printre cei care au plecat se numără fostul președinte al filialei și fostul secretar general.

„Astăzi vreau să vă anunţăm că pe zona de dreapta, cel puţin sectorul 4, se strâng rândurile, oameni de dreapta din celelalte formaţiuni politice se înscriu în Partidul Naţional Liberal. Mai mulţi membri ai organizaţiei PMP Sector 4 au decis să se alăture unui proiect politic serios, să facă pasul către Partidul Naţional Liberal. Ne bucurăm pentru acest lucru, în mod evident. Suntem deschişi în a construi pe zona de dreapta cel puţin în Sectorul 4, dacă nu în toată ţara”, a declarat Ionuţ Stroe, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Alături de purtătorul de cuvânt al PNL s-au aflat fostul secretar general al PMP Sector 4, Cristian Haidău şi fostul preşedinte al PMP Sector 4, Ramona Ionescu.

„Sunt oameni de valoare, sunt oameni autentici de dreapta, sunt oameni care vin din zona privată, sunt oameni care, în mod evident, pot să contribuie, pot să pună umărul şi să construiască, să lucreze alături de noi pentru Sectorul 4, pentru a avea cel puţin aici o dreaptă unificată. E până la urmă decizia lor. Sunt alături de noi. Această alăturare nu e condiţionată de niciun fel de funcţie sau poziţie”, a afirmat Ionuţ Stroe. 

Cristian Haidău a explicat de ce organizaţia PMP Sector 4 a decis să treacă la PNL.

„Am decis, împreună cu toată organizaţia de tineret, să facem acest pas deoarece din păcate am observat că în PMP în ultima perioadă se cam bătea pasul pe loc şi din experienţa anilor trecuţi şi a acţiunilor pe care le-am desfăşurat în diverse campanii electorale precedente, am ajuns la concluzia că PNL este principalul partidul de dreapta, partid istoric, cel mai puternic partid de dreapta şi în jurul căruia ar trebui, în opinia noastră, să se coalizeze toate forţele de dreapta şi din acest motiv am decis să facem şi noi acest pas”, a afirmat Cristian Haidău.

Informații despre o fuziune dintre PMP și PNL au circulat mai întâi în 2021, apoi din nou în septembrie 2023, dar oficialii partidului au negat întotdeauna zvonurile. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here