Popcorn Time se închide

Cel mai cunoscut serviciu de filme şi seriale piratate, unul dintre cei mai mari duşmani ai Hollywood-ului şi serviciilor de streaming, Popcorn Time, a anunţat că-şi închide porţile. Deţinătorii serviciului open-source Popcorn Time au anunţat că acesta va fi închis şi au postat, cu aceeaşi ocazie, un grafic al evoluţiei traficului din momentul lansării. Proprietarii nu au oferit explicaţii, astfel că nu se ştie dacă au contat presiunile deţinătorilor drepturilor de distribuire, dacă este o chestiune de finanţare sau există alte motive care i-au determinat să-l închidă. Popcorn Time a fost lansat în 2014 şi a avut o existenţă zbuciumată, reuşind, însă, să supravieţuiască opt ani în ciuda presiunilor legale şi a propriei popularităţi, derivate din uşurinţa prin care oferea acces la conţinut piratat. Dezvoltatorii iniţiali au renunţat să se mai ocupe de serviciu la scurt timp după lansare, temându-se de eventualele procese. Fiind, însă, un proiect open-source, acesta a fost preluat de alte persoane, care l-au mutat pe alte servere, cu alt domeniu web. Aceştia au susţinut mereu că Popcorn Time nu poate fi acuzat de piratare, pentru că nu stochează niciun fel de conţinut, ci doar link-uri care trimit utilizatorii către trackere BitTorrent, de unde filmele şi serialele sunt redate în timp ce sunt descărcate şi transmise mai departe. Notorietatea Popcorn Time a fost atât de mare, încât, în 2015 şefii Netflix şi-au avertizat investitorii că veniturile companiei ar putea avea de suferit din cazul numărului mare de oameni care-l folosesc. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here