Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a afirmat joi, în cadrul unei sesiuni festive dedicate Zilei Limbii Române, că nu se poate pune în discuție reducerea numărului de ore de Limbă și literatură română. El a menționat că a auzit despre o posibilă inițiativă în acest sens provenind din partea Ministerului Educației. 

„Dacă nu învăţăm bine şi suficient la şcoală Limba şi literatura română, rămânem cu un mare handicap. (…) Şi spun asta intenţionat, să audă şi Ministerul Educaţiei. Nu se poate discuta vreodată într-o entitate a ministerului reducerea orelor de Limbă şi literatură română, cum aud că se întâmplă acum, ca să poată introduce o materie de o oră pe săptămână, vreo năzbâtie care i-a trecut prin minte cuiva de, să zicem, educaţie antreprenorială, ca şi cum românii ar trebui să devină toţi antreprenori şi să nu muncească nimeni. Se discută la nivel de minister aceste probleme. Limba şi literatura română pe teritoriul României, al Republicii Moldova şi în alte părţi trebuie să rămână o disciplină sau disciplina de bază”, a punctat Ioan-Aurel Pop.

Au oferit droguri gratuite drogaților, iar acum străzile sunt sufocate de oameni fără adăpost și criminalitate. Marile metropole occidentale, distruse de politicile sociale

Potrivit preşedintelui Academiei, limba maternă trebuie să fie „apărată” câteodată.

„E foarte bine că ne vorbim limba şi că o preţuim declarativ, dar nu e destul. E nevoie să o şi cunoaştem corect şi mai e nevoie să o apărăm. Limba, ca şi poporul care o foloseşte, are nevoie să fie conservată, protejată, ferită de intruziuni nefireşti, ocrotită chiar părinteşte. Sunt ţări civilizate şi respectabile care dispun de legi de apărare a limbii, de limitarea poluării limbii, (…) de încurajare a specificului ei genuin. Noi nu avem aşa ceva şi poate că nici nu-i bine să avem. Limba maternă o primim cu toţii, din fericire, de la mamele noastre sau de la bunici, dar faptul acesta nu e suficient pentru prosperitatea şi perenitatea ei şi nu e suficient nici pentru exprimarea noastră corectă”, a explicat Pop.

El a susţinut nevoia de educaţie, de studiu sistematic şi a subliniat şi responsabilitatea Academiei Române.

„Colegii mei şi cu mine facem periodic scurte comunicate legate de corectitudinea exprimării şi scrierii în româneşte, dar nu vedem nicio îmbunătăţire a situaţiei. Sunt multe entităţi, periodice, edituri, persoane care scriu în continuare cum vor, că doar în România e democraţie. Secţiunea de specialitate a Academiei, de Filologie şi Literatură, se străduieşte şi ea, fără un vizibil succes, să impună respectarea normelor ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii noastre”, a mai spus Ioan-Aurel Pop.

Vești extraordinare pentru pensionari și românii nevoiași. Pragul de impozitare al pensiilor, ridicat. Se pregătesc modificări la voucherele de alimente 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here