Arhivele Naționale vin cu o veste proastă pentru pensionarii nevoiți să obțină diverse adeverințe necesare la recalculare. Reprezentanții instituției au comunicat că nu dispun de expertiza necesară pentru a face analize sociale sau calcule economice complexe, considerate esențiale pentru a stabili echitabil şi eficient tarifele pentru identificarea documentelor şi eliberarea ”adeverințelor” de către operatorii privați de servicii arhivistice.
Arhivele Naţionale ale României (ANR) au organizat, joi, o sesiune de consultări cu operatorii economici prestatori de servicii arhivistice (OEPSA) pentru a discuta şi evalua propunerile privind stabilirea tarifelor maximale pentru serviciile de arhivare. Aceste consultări sunt parte a unui demers legal recent, necesar în urma modificărilor legislative introduse de Parlament, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii Arhivelor Naţionale.
Potrivit documentului, problemele au apărut recent, prin modificarea Legii nr. 16/1996 privind Arhivele Naţionale, adoptată prin Legea nr. 237/2024, Parlamentul a transferat competenţa de stabilire a acestor tarife către ANR, fără consultarea prealabilă a instituţiei sau a Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Pensionarii cad pradă escrocheriilor avocaților. Cum sunt manipulați să conteste deciziile în instanță”Arhivele Naţionale subliniază că, deşi respectă obligaţiile legale, instituţia nu dispune de expertiza necesară pentru a efectua analize sociale sau calcule economice complexe, care sunt esenţiale pentru a determina tarifele într-un mod care să fie echitabil şi eficient din punct de vedere social. Din acest motiv, considerăm că o colaborare strânsă cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MM) şi CNPP este esenţială pentru a ne asigura că aceste responsabilităţi sunt gestionate corespunzător. Conform principiului cooperării loiale între instituţii, consacrat de Curtea Constituţională a României, este esenţial să primim sprijinul necesar din partea acestor instituţii”, adaugă sursa citată.
În ceea ce priveşte adeverinţele de venit necesare pentru pensionari, în luna februarie a acestui an, MAI a propus o colaborare interinstituţională cu MM şi CNPP, pentru a identifica noi modalităţi de valorificare a veniturilor şi sporurilor încasate de asiguraţi, precum şi a condiţiilor de muncă din trecut, cu scopul de a asigura un tratament echitabil pentru toţi pensionarii.
”Această problemă este agravată de lipsa documentelor, multe dintre acestea fiind pierdute odată cu desfiinţarea fostelor întreprinderi de stat, care au activat înainte de 1990 şi puţin după această dată. Identificarea documentelor în arhivele publice sau private este, desigur, o situaţie dezirabilă, dar nu întotdeauna posibilă, având în vedere timpul trecut de la crearea acestora. Propunerile MAI către MM şi CNPP au fost reiterate în scris la începutul acestei luni, imediat ce am aflat, din Monitorul Oficial, despre noile modificări legislative care ne atribuie responsabilitatea stabilirii tarifelor”, explică reprezentanţii Arhivelor Naţionale.