O ciocnire între un autobuz şi un camion, joi, în centrul Mali, a făcut 14 morţi şi 29 de răniţi, dintre care nouă în stare gravă, a anunţat Ministerul Transporturilor. 

Accidentul, petrecut în jurul orei 06.00 (ora locală şi GMT) pe drumul naţional 6 din cercul Fana, a provocat şi pagube materiale enorme, potrivit ministerului.

“Rezultă ciocnirea dintre un autobuz al companiei +Vis-a-vis transport+, care pleca din Fana spre Bamako şi un camion-remorcă, care circula în sens opus”, a indicat acesta, fără alte detalii.

Toate victimele au fost transportate la centrul de sănătate din Fana.

A fost deschisă o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs acest accident, potrivit ministerului.

Accidentele rutiere sunt frecvente în Mali şi sunt cauzate în general de starea proastă a drumurilor şi vehiculelor, precum şi erorilor umane.

La sfârşitul lunii iulie, 16 persoane au murit în ciocnirea a două autobuze în centrul Mali. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here