Un fost procuror șef din Dolj acuză că a fost otrăvit cu mercur și arseniu de colegii lui. Motivul, spune el, este că au vrut să îl elimine din peisaj. A făcut plângere la DIICOT, a fost la analize și a venit în audiere cu 5 martori. Mai mult decât atât, o recompensă de 2,5 milioane euro ar fi fost pusă pe capul fostului procuror. 

Totul ar fi început după ce fostului procuror i s-ar fi făcut rău și a fost internat în spital. A stat acolo mai multe zile, însă starea lui de sănătate nu se îmbunătățea, așa că a hotărât să își facă mai multe analize de sânge, potrivit celor de la Fanatik.

Bărbatul a fost șocat atunci când a descoperit că în corpul lui se aflau cote alarmante de mercur și arseniu. Atunci s-a gândit că singurii care ar fi putut să îl otrăvească erau colegii de  Parchet sau personalul din spital. 

A depus o plângere la DIICOT în anul 2022, în care și-a acuzat colegii că au vrut să fie eliminat din peisaj pentru o anchetă pe care a făcut-o cât timp a fost procuror șef. Mai mult decât atât, bărbatul spune că pe capul lui ar fi fost pusă și o recompensă uriașă. În tot acest “plan” era vorba despre interlopi și polițiști care colaborau.

Procurorii însă au decis să claseze acest dosar pentru că expertiza INML a arătat că bărbatul consumase, de fapt, prea mult pește și fructe de mare, iar cotele alarmante de mercuri din sânge erau pe baza acestora. 

Întreaga poveste s-ar fi învârtit, de fapt, în jurul unei reglări de conturi între el și un alt magistrat, din cauza unui dosar pe care procurorul șef l-ar fi făcut greșit în mod intenționat. 

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here