Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale anunţă că a finalizat, prin Casa Naţională de Pensii Publice, recalcularea pensiilor din sistemul public. 

Drept urmare, peste 82% dintre pensionarii din sistemul public vor beneficia de o creştere a pensiei începând din această lună şi nicio pensie nu scade.

”Concret, peste 3,8 milioane de pensionari vor avea o majorare a pensiei din septembrie 2024, media de creştere fiind de 26,65%. Această creştere se adaugă indexării de 13,8% aplicată la 1 ianuarie 2024 tuturor pensiilor, rezultând într-o creştere cumulată de peste 40% pentru cei mai mulţi dintre pensionari în acest an”, spune Ministerul Muncii.

 

”Subliniem cănicio pensie nu scade. Chiar dacă în decizia de recalculare primită recent apare o sumă mai mică decât #pensia din luna august 2024, se menţine cuantumul cel mai favorabil, adică pensia în plată”, adaugă ministerul.

”Pentru cei care beneficiază de indemnizaţia socială pentru pensionari, dacă decizia de recalculare indică o valoare mai mică de 1.281 de lei, aceştia vor continua să primească suma de 1.281 de lei. Recalcularea pensiilor s-a realizat pe baza a trei componente esenţiale: punctele de contributivitate, punctele de stabilitate şi punctele asimilate. Punctele de contributivitate, determinate de valoarea contribuţiilor plătite pe parcursul carierei, au avut cea mai mare influenţă asupra cuantumului final al pensiei”, subliniază MInisterul Muncii.

Potrivit instituţiei, scopul Legii 360/2023 a fost recalcularea pe contributivitate şi predictibilitatea pentru stagiile complete de cotizare care să asigure sustenabilitatea sistemului public de pensii.

”Tuturor pensionarilor le dorim să aibă parte de sănătate şi să se bucure de o pensie cât mai îndelungată!”, afirmă ministerul în mesaj.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here