Dezastrul recent de pe litoral a fost cauzat de temperaturile extrem de ridicate ale mării și de schimbările climatice, care au contribuit la formarea ciclonului devastator, spune climatologul Roxana Bojariu.
„Acel ciclon, sistem de joasă presiune care a staționat în zona Mării Negre, a fost alimentat și de o suprafață foarte caldă a mării, avem temperaturi record. E o cantitate foarte mare.
Problema este că această cantitate mare de precipitații într-o zonă precum Dobrogea și litoral nu are în mod natural un sistem hidrografic foarte dezvoltat care să preia o parte din apă, pe de o parte, pe de altă parte nici bazine, acolo sunt foarte mici. E vorba și de seceta care a fost până acum și lucrul acesta aduce caracteristici în plus, pe un sol foarte tasat și fără resurse.
Lucrul ăsta amplifică uneori efectele inundațiilor. E vorba și de contribuția schimbărilor climatice, pentru că suprafața Mării Negre are temperaturi din ce în ce mai mari. Au fost temperaturi de peste 27 grade, foarte mari”, a explicat climatologul Roxana Bojariu, la un post TV.
Reamintim că mai multe zone din județul Constanța au fost grav afectate de furtunile violente și ploile torențiale de vineri noaptea și sâmbătă dimineața.
Inundațiile au distrus locuințe, gospodării, parcări și plaje, iar unele mașini au fost răsturnate de forța apelor. Sudul litoralului a fost cea mai afectată regiune. Localitățile din județ s-au aflat sub cod roșu de ploi, iar cetățenii au fost avertizați prin multiple mesaje Ro-Alert cu privire la fenomenele meteo extreme.