O polițistă din județul Teleorman se află sub investigație după ce a fost filmată fumând și ținând în mână o sticlă de suc în timpul unei misiuni. Polițistă din Teleorman, anchetată după ce a fost surprinsă fumând și bând suc în timpul unei misiuni la bâlci. IPJ Teleorman a deschis o anchetă

Incidentul a avut loc în cadrul unui bâlci din Roșiori de Vede, unde polițista se afla în interes de serviciu. Imaginile au stârnit controverse, mai ales după ce cel care a realizat filmarea, aparent dintr-un bar din apropiere, a postat un comentariu critic pe rețelele de socializare, ironizând nu doar comportamentul polițistei, ci și statura acesteia.

În videoclipul, care a fost distribuit pe Facebook, se poate observa cum polițista, echipată cu armă la șold, stă pe marginea drumului, fumând și consumând o băutură răcoritoare. Cel care a postat imaginile și-a exprimat nemulțumirea într-un mod sarcastic, comentând inclusiv asupra înălțimii polițistei:

 „2 septembrie 2024, Roșiori de Vede – La bâlci! În sfârșit… IPJ Teleorman din cele 2 variante, adică schimbarea «covirtirului de căruță» sau convocarea agenților de sub 1.50 cu caschetă cu tot… au ales cea de-a doua soluție! Doar cu un mic inconvenient — 1.50 fără caschetă și cu încălțăminte joasă! Atât s-a putut!”

Cum au reacționat superiorii tinerei polițiste

În urma apariției imaginilor în spațiul public, Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman a anunțat demararea unei cercetări interne pentru a clarifica situația. 

Compartimentul de Informare și Relații Publice al IPJ Teleorman a transmis următorul comunicat: „Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, referitoare la ținuta și atitudinea unui agent de poliție, aflat în timpul programului la bâlciul din municipiul Roșiori de Vede, conducerea inspectoratului a dispus declanșarea cercetării prealabile față de polițistul în cauză. La finalizarea acesteia, vor fi luate măsurile corespunzătoare.”

Ancheta este în desfășurare, iar concluziile urmează să fie prezentate după finalizarea cercetărilor.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here