Anul școlar 2024- 2025 se aproprie cu pași repezi și casele de pensii au venit cu precizări referitoare la pensiile de urmaș. Benefeciarii au obligația să prezinte adeverințele de studiu în termen de 10 zile calendaristice de la începerea anului școlar/ universitar.
Conform prevederilor art. 74 lit. b) din Legea nr. 360/2023, copiii au dreptul la pensie de urmaş dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani.
Potrivit prevederilor art. 101 alin. (3) din Legea 360/2023, privind sistemul public de pensii, in situaţia copilului, beneficiar al unei pensii de urmaş în condiţiile prevăzute la art. 74 lit. b), care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 noiembrie a anului în curs.
Având în vedere prevederile legale susamintite, ca regulă generală, copiii urmași în vârstă de peste 16 ani, au obligația să prezinte in 10 zile calendaristice, de la începerea anului scolar, adeverința în original, din care să rezulte că în anul școlar în curs, urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii.
De asemenea, facem precizarea că studenții urmași au obligația ca în termen de 10 zile calendaristice, de la începerea anului universitar, să prezinte caselor teritoriale de pensii adeverința în original, din care să rezulte că în anul universitar în curs, urmează o formă de învățământ superior, organizată potrivit legii.
În confomitate cu prevederile art. 64, alin. (2) si (3) din Legea 360/2023, în cazul nedepunerii adeverinței menționate, pensia de urmaș aferentă lunii noiembrie a anului în curs se reține de la plată potrivit procedurii, a transmis Casa de Pensii ALba.