Sunt percheziții, miercuri dimineață, în locuința profesorului și sociologului Alfred Bulai de la SNAPSA, în dosarul în care mai multe studente l-au acuzat de agresiuni sexuale, anunță Realitatea Plus. Acțiunea procurorilor are loc la o lună după declanșarea scandalului.
Miercuri s-au pus în executare alte trei mandate de percheziție domiciliară, la locuința bănuitului de comiterea faptelor – Alfred Bulai și la alte două persoane fizice, au anunțat surse din anchetă, potrivit Realitatea Plus.
Aceleași surse spun că este posibil ca în cursul acestei după-amiezi unii dintre suspecți să fie aduși la audieri, la secția 2 de Poliție București.
Pe 29 iulie, Poliţia Capitalei a demarat investigații față de profesorul universitar Alfred Bulai, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției în scop sexual, mai multe foste studente de-ale sale au prins curaj şi au început să vorbească despre abuzurile la care au fost supuse.
Ce salariu are Alfred Bulai, profesorul de la SNSPA acuzat de hărțuire sexualăÎncă o studentă rupe tăcerea în cazul abuzurilor lui Alfred Bulai: „Îmi spunea că femeile la 24 de ani sunt expirate”