Asociațiile ”Women for a Better Society” și ”Touched Romania” organizează, pe 26 septembrie, la ora 18:00, la Librăria Diverta, din Strada Lipscani, un eveniment special dedicat prevenirii abuzului asupra femeilor.
Abuzul asupra femeilor este o problemă cu care se confruntă societatea actuală şi este responsabilitatea noastră, ca cetățeni, să ne implicăm şi să luptăm împotriva acestuia.
În cadrul evenimentului, vor fi prezentate mărturii ale fostelor victime ale abuzului: Sandra O’Connor, psiholog şi autor, şi două cazuri din cadrul Asociației ”Touched Romania”.
Totodată, vor avea loc discuții menite să ajute publicul să înțeleagă mai bine fenomenul și să găsească soluții. Acestea vor fi structurate în 2 panneluri:
Pannel 1: Adriana Săftoiu, Mirela Retegan, persoană publică, şi Laura Vicol – președinte Comisia Juridică din cadrul Camerei Deputaților
Pannel 2: Mara Calista – deputat, Natalia Ungureanu – reprezentant Asociația ”Touched Romania”, Anca Costin-Hendea – secretar de stat în cadrul Ministerului Familiei, şi Ana Maria Pătru – preşedinte Asociația ”Women for a Better Society”.
Evenimentul va fi moderat de Alina Ilioi, jurnalist, autor şi promotor evenimente sociale şi culturale.
Emoția serii va fi întreținută de Modrescu Ilinca Ștefania, cu momente artistice memorabile.
Evenimentul este deschis publicului larg. Persoanele interesate să participe sunt rugate să confirme prezența până la data de 20 septembrie, printr-un e-mail la adresa: [email protected]