Vlad Voiculescu, șeful USR București și omul despre care se spune că face cărțile pentru parlamentare, pare să treacă printr-o perioadă nefastă în plan personal. După ce imaginea sa de familistul perfect a fost dinamitară chiar de ex-parteneră de viață și mama fetiței sale, apar semnale că mai mulți colegi și în special colege ar fi știut detalii despre comportamentul “magicianului”, dar, la fel ca în cazul Bulai, nu au spus nimic, notează CanCan.
După scandalul „Tinder” și după ce au anunțat că nu mai formează un cuplu, Vlad Voiculescu și Laura Ștefănuț au păstrat „punți de legătură”, numai că imaginile obținute de Cancan.ro scot în evidență un alt moment tensionat din viața celor doi, iar de data aceasta ruptura pare a fi iremediabilă.
Fosta parteneră a fost surprinsă cum și-a adunat lucrurile din locuința părinților ei, unde se pare că s-a refugiat după despărțirea de “magician” . Laura Ștefănuț a ieșit cu mai multe pungi în care se aflau haine și le-a pus în portbagajul mașinii, apoi și-a luat copilul și a demarat în trombă de sub nasul lui Voiculescu.
Ulterior, fostul ministru și-a urmărit partenera la o altă adresă din București, dar n-a reușit să o convingă să-l primească, așa că a pornit spre un complex rezidențial din nordul Capitalei, unde, potrivit sursei citate, “s-a oprit de mai multe ori, a intrat haotic prin parcările blocurilor din Greenfield, vizibil afectat de situație, iar după aproximativ o oră de „plimbare” și staționare a părăsit complexul, a intrat într-unul învecinat, de trei blocuri.
Colaj foto CanCan.
Vlad Voiculescu a evitat să explice motivul „rupturii”, respectiv situația contului fals de pe Tinder, chiar dacă iubita (fosta iubită, actuala iubită?) l-a acuzat că dorește să o urmărească în respectiva aplicație de dating sub nickname-ul „Mark – 41 ani”.