Supa Ramen este un preparat japonez extrem de apreciat, pe care tinerii din întreaga lume pur și simplu îl adoră. Popularitatea produsului a crescut odată ce fenomenul Manga/ Anime a luat amploare, depășind granițele Asiei și făcându-și loc printre europeni. Acesta este nu numai delicios, ci şi foarte hrănitor, fiind perfect pentru vremea rece de afară.
Ramenul este o supă tradiţională japoneză, care se prepară cu carne sau peşte, cu tăiţei, aromată cu sos de soia şi miso. Aşa cum spune bucătarul Adi Hădean pe blogul său, acest preparat este un simbol al Japoniei.
„Ramenul este o supă hrănitoare, făcută din cantități mici de ingrediente și a devenit felul de mâncare general într-o Japonie aflată în reconstrucție după cel de-al doilea război mondial. Originea ei, se pare, se află în bucătăria chineză, dar acest lucru nu are importanță fiindcă o astfel de mâncare se putea naște oriunde. Semnificativ este faptul că Japonia a transformat-o într-un simbol național, fapt dovedit de cele peste 20.000 de restaurante de pe teritoriul ei care servesc doar această specialitate”.
Reţeta lui Adi Hădean
Există mai multe reţete de supă Ramen. „Fundația acestei rețete e reprezentată de supa de carne și tăieței. Stâlpii sunt usturoiul, ceapa verde, oul, bucățelele de carne. Oricare dintre acești piloni poate să lipsească sau poate să fie înlocuit cu ceva asemănător, după gustul fiecăruia. Important este să vă placă și să simțiți că vă face bine”, spune chef Adi Hădean.
Reţeta sa de Ramen este următoarea:
Toc o jumătate de fir de praz și rad un morcov. Le călesc încet, într-o crăticioară de supă în 2 linguri de ulei bun.
Când prazul prinde culoare, adaug un cățel de usturoi zdrobit și o lingură de sos de soia. Amestec câteva secunde și torn un litru de supă de pui fierbinte.
Separat, frig într-o tigaie antiaderentă câteva felii de șuncă cu strat de carne, afumată la rece, autohtonă. Se poate înlocui cu bacon. Când au devenit crocante, călesc în grăsimea rămasă două ciuperci tăiate feliuțe subțiri, cu tot cu picioruș.
Fierb un ou tare și îl tai în jumătate. Toc sub formă de bețișoare un pic de praz.
Așez tăieței instant în bol, torn peste ei supă, adaug bucățele de șuncă crocantă, ciuperci și ou fiert. Decorez cu firișoare de praz și condimentez cu un praf de cayenne.
Tăiețeii instant pot fi înlocuiți cu unii de casă, paste proaspete, noodel-și uscați, paste de orez, toate fierte anterior conform instrucțiunilor generale. Celelalte ingrediente, orice ingrediente și orice tip de supă, după cum v-am spus, sunt piese de lego pentru creativitatea și gustul dumneavoastră.
Evident, necesitatea unei găteli ieftine și hrănitoare care să asigure forța și sănătatea unui popor sărăcit de război a dispărut, Ramen-ul însă a rămas pe masa japonezului, devenind personaj emblematic și martor mut al unui moment istoric. E o supă, dar e în același timp un simbol pentru că, dincolo de stiluri de gătit și de așezare în farfurie, de foame și de poftă, hrana a avut și are o dimensiune sacră și una istorică pe care nu trebuie să și le uite în drumul ei către rafinament”.
Secretul lui chef Sorin Bontea pentru gogoși fragede și pufoase ca un nor