Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a venit cu clarificări după ce o serie de declarații ale sale despre pensiile militare au stârnit controverse, fiind acuzat că i-ar fi jignit pe pensionarii din cadrul Armatei și Poliției. Ciolacu a respins ferm acuzațiile și a explicat că remarcile sale au fost scoase din context.
„Este aberant acel fake news în care i-aș jigni eu pe pensionarii militari. Tatăl meu a fost pilot al Armatei Române. Despre ce vorbim?!”, a declarat liderul social-democrat. Acesta a subliniat că termenul „nesimțiți”, pe care l-a folosit în declarațiile de la un post TV pe 3 septembrie, nu era adresat militarilor, ci politicienilor care au încadrați aceștia la pensii speciale, în cadrul PNRR.
„Dacă nu ar fi fost tăiat din context, s-ar fi văzut și auzit că ‘nesimțiții’ erau tocmai acei politicieni demagogi care i-au încadrat pe militari și polițiști la ‘speciali’ cu ‘pensii nesimțite’ în PNRR. Revolta mea era față de acești impostori, și nu față de militari”, a precizat Ciolacu.
De asemenea, președintele PSD a reamintit că a negociat la nivel european astfel încât pensiile militarilor să nu fie afectate de reformele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). „Se știe deja că am negociat la Comisie astfel încât pensiile militarilor să rămână intacte. Iar anul acesta s-a acordat indexare și pentru pensiile militare cu rata inflației”, a adăugat el.
Marcel Ciolacu a subliniat că a susținut constant interesele militarilor și polițiștilor și că toate declarațiile sale din ultimii ani reflectă sprijinul pentru această categorie de pensionari: „Toți cei care citesc declarațiile mele din ultimii ani știu că am fost mereu alături de militari și polițiști”.
Controversa a apărut după ce, într-o emisiune televizată, liderul PSD a criticat două mari categorii care, potrivit acestuia, au fost încadrate greșit la pensii speciale. „Sunt două categorii mari, unde iarăși, cei care urlă acum cu nesimțire, fiindcă nu pot să le spun altfel, vorbim de polițiști și de militari, de la MAPN, pe care i-au încadrat la un moment dat la pensii speciale, pentru că Ceaușescu așa a gândit, ca ei să nu aibă contribuții la pensii, în schimb viitorul este în funcție de contribuția fiecăruia la sistemul de pensii”.
Marcel Ciolacu, nou atac la adresa lui Nicolae Ciucă: „Nu am mâncat fasole verde teci”