În cea de-a doua zi după praznicul Nașterii Maicii Domnului, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Ioachim și Ana, părinții Fecioarei Maria și bunicii lui Hristos. Nu mulți știu însă că Sfânta Ana este socotită drept ocrotitoarea copiilor și a maternității.
Cultul Sfintei Ana există în Răsărit în secolul VI şi s-a răspândit în Occident în secolul X. Cel al Sf. Ioachim este de dată mai recentă, darează din secolul XVI.
Sfânta Ana, mama Maicii Domnului, este socotită ocrotitoarea copiilor şi a maternității, căci ea a zămislit la bătrâneţe, după multe rugăciuni, lacrimi şi post.
Monarhii de la Schitul Sfânta Ana din Muntele Athos, povestesc istorisiri nenumărate despre familii care şi-au pierdut orice nădejde de a mai avea copii. Cu ajutorul Sfintei Ana au devenit părinţi, atunci când cu evlavie şi credinţă i-au cerut prin rugăciune ajutorul.
Ioachim si Ana – bunicii lui Hristos
Ioachim, tatăl Fecioarei Maria, era din neamul împaratesc al lui David, din seminţia lui Iuda. Ana, soţia lui Ioachim a fost fiica lui Matan şi soră cu Sovi, cea care a născut-o pe Elisabeta, mama Sfântului Prooroc Ioan Botezatorul.
Amândoi erau credincioşi, participau la viaţa liturgica a poporului lui Israel şi ceea ce aveau împărţeau în trei: o parte o dădeau templului şi slujitorilor lui, o alta o împarţeau străinilor şi saracilor, iar pe a treia o ţineau pentru ei şi pentru nevoile familiei.
Evanghelia apocrifă a vieţii Maicii Domnului mărturiseste ca Ioachim, dispreţuit pentru că nu avea copii, nu se revolta împotriva lui Dumnezeu.
Acesta spunea: „Mă voi retrage în pustiu şi voi sta şi nu voi mânca nimic, ci numai mă voi ruga şi voi plange, pâna când Dumnezeu va da roada pântecelui soţiei mele”.
Şi Ana plângea pentru lipsa copiilor şi se roaga Domnului, iar după multă vreme de post şi rugăciune, prin rânduiala lui Dumnezeu, ei au avut un copil la bătrâneţe, pe Fecioara Maria.
Sfântul Ioachim a murit la vârsta de 80 de ani, la câţiva ani după aducerea şi intrarea fiicei lui în Templul de la Ierusalim.
Sfânta Ana a murit în vârstă de 70 de ani, la doi ani după sfântul Ioachim, ani pe care i-a petrecut în Templu cu fiica ei.
Sfinţii Ioachim şi Ana sunt adesea invocaţi în rugăciuni de cuplurile care nu reuşesc să aibă copii.
Moaştele Sfintei Ana sunt păstrate în Schitul Sfânta Ana, în Sfântul Munte Athos.
Ce nume sunt sărbătorite în această zi
Numele Ioachim este de origine evreiasca (Jehojakim), cu semnificatia „Iahve [Dumnezeu] a îndreptat“, sau „Iahve a ridicat“. În zilele noastre, Ioachim este mai rar întalnit ca nume de botez, fiind mai des întrebuinţat de monahi.
Numele Ana este tot evreiasca (Hannah), se înrudeşte cu masculinul Anania (Hananyah) şi are semnificaţia „Iahve a avut milă“, sau „Iahve s-a îndurat“. De la el s-au format şi numele derivate – Aneta şi Anca (Ancuţa), numele compuse – Mariana, Ana-Maria sau diminutivele: Anişoara, Anica, Anita, Anuţa, Ani.
Sursă text: Unirea