Un incident tragic a avut loc într-o localitate din județul Buzău, unde o femeie a fost găsită carbonizată în propria locuință, după ce se presupune că soțul ei ar fi ucis-o înainte de a incendia casa pentru a-și ascunde fapta. Potrivit autorităților, bărbatul, cu zece ani mai în vârstă decât soția sa, ar fi recunoscut deja crima. Cum s-a întâmplat tragedia

Tragedia s-a petrecut în comuna Robeasca, la casa fratelui femeii. Cei doi soți, veniți din Timișoara, se aflau acolo pentru a-l ajuta pe fratele femeii, care era imobilizat la pat. Certurile dintre cei doi soți au escaladat, iar situația a degenerat într-un act de violență extremă.

Conform surselor locale, după ce și-a ucis soția, bărbatul ar fi stropit locuința cu benzină și i-ar fi dat foc, încercând astfel să își ascundă urmele. Pompierii, alertați de vecini, au intervenit rapid la fața locului, dar din nefericire, femeia era deja decedată și trupul său a fost găsit carbonizat. Alte două persoane, fratele și cumnata victimei, au fost transportate de urgență la spital, suferind arsuri ușoare.

Ce au transmis autoritățile în acest caz

Procurorii au deschis un dosar penal pentru omor, luând în calcul ipoteza conform căreia bărbatul și-ar fi ucis soția în urma unei dispute violente, iar ulterior a provocat incendiul. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Valerică Văsii, a confirmat că ancheta este în desfășurare și că polițiștii și criminaliștii au început deja cercetările la locul tragediei pentru a stabili cu exactitate circumstanțele.

„Primele indicii arată că o persoană a dat foc casei unde se afla soţia, a fost găsit un cadavru carbonizat iar autorul ar fi soţul femeii. A fost deschis un dosar penal pentru omor. La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare formată din poliţişti, criminalişti, potrivit procedurii. O variantă ar fi că ar fi fost ucisă şi apoi incendiată. Ancheta va stabili ulterior ceea ce s-a întâmplat”, a precizat, pentru AGERPRES, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Valerică Văsii.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, la fața locului au intervenit mai multe echipaje, printre care două autospeciale de stingere și ambulanțe. Incendiul s-a extins rapid, afectând aproximativ 80 de metri pătrați din locuință.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here