Doi foşti directori de la Compania Municipală Cimitire Bucureşti au fost trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, fiind acuzaţi că şi-au dat ilegal salarii compensatorii, după ce Nicuşor Dan a anunţat că va desfiinţa companiile municipale.
Este vorba de Mariana Gina Mitroi şi Ştefan Rădulescu, foşti director generali ai Companiei Municipale Cimitire Bucureşti SA.De asemenea, au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu şapte funcţionari de la aceeaşi companie: Gheorghe Florin Andreica, Camelia Slivneanu, Mihaela Duţă, Maria Elisabeta Grigore, Laura Andreea Lupă, Paula Ioana Podeanu şi Alexandru Cristian Cristache.Conform unui comunicat al DNA, în perioada februarie – martie 2021, Mariana-Gina Mitroi, exercitând la momentul respectiv funcţia de director general al Companiei Municipale Cimitire Bucureşti SA, beneficiind de ajutorul şi suportul celorlalţi opt inculpaţi, şi-ar fi achitat, cu încălcarea legii, 24 de salarii compensatorii, atât ei cât şi celor opt funcţionari, prejudiciind în acest mod Compania Municipală Cimitire Bucureşti SA cu suma totală de 1.146.341 lei.Concret, în contextul în care Nicuşor Dan, candidat la acel moment pentru funcţia de primar general al Capitalei, anunţase public că una dintre măsurile pe care le va lua în calitate de primar general va fi desfiinţarea companiilor municipale, cei nouă angajaţi ai Companiei Municipale Cimitire Bucureşti SA ar fi semnat acte adiţionale la contractele individuale de muncă/contracte individuale de muncă având clauză în care se prevedea că, “în cazul concedierii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, salariatul beneficiază de o compensaţie în valoare de 24 salarii brute lunare”.
Șef de poliție din Sectorul 3, trimis în judecată de DNA. În 9 ani de poliție a devenit un adevărat latifundiarClauza care prevedea faptul că, “în cazul concedierii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, salariatul beneficiază de o compensaţie în valoare de 24 salarii brute lunare” nu era prevăzută în acordul colectiv de muncă, încălcând astfel dispoziţiile Codului muncii.Ulterior, în perioada februarie – martie 2021, la momentul când li s-au încheiat contractele individuale de muncă în urma concedierii individuale, cei nouă inculpaţi ar fi solicitat cele 24 de salarii compensatorii conform actelor adiţionale încheiate anterior şi ar fi primit astfel de la Compania Municipală Cimitire Bucureşti sume cuprinse între 192.067 lei şi 60.191 lei.DNA susţine că, în cadrul Companiei Municipale Cimitire Bucureşti, şi-au desfăşurat activitatea mai mulţi angajaţi cărora li s-au încheiat contractele individuale de muncă în aceeaşi modalitate ca a celor nouă inculpaţi, însă doar cei nouă au beneficiat de aşa-zisele “24 de salarii brute compensatorii”.Compania Municipală Cimitire Bucureşti SA a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 2.092.290 lei (din care 1.221.191 lei reprezentând salarii compensatorii acordate, iar suma de 871.099 lei, reprezentând taxe, impozite şi penalităţi de întârziere solicitate de ANAF).Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.