Un bărbat a murit, marţi seară, după ce a fost înjunghiat în plină stradă de un alt bărbat cu care s-a luat la ceartă. Disputa a degenerat, iar unul dintre cei doi a intrat în magazin, a luat un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt. Victima a murit în scurt timp, la spital.
Potrivit primelor informații, doi bărbați, cu vârsta de 57, respectiv 44 de ani, au consumat băuturi alcoolice, iar la un moment dat între cei doi a izbucnit un conflict, scrie Observatorul Prahovean.
Bărbatul de 57 de ani a intrat într-un magazin din apropiere, a luat un cuțit și a revenit, lovindu-și adversarul de mai multe ori.
În urma loviturilor primite, bărbatul de 44 de ani a murit.
Suspectul a fost identificat și dus la audieri. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au deschis dosar penal pentru omor, ancheta desfăşurându-se sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. La data de 10 septembrie a.c., în jurul orei 19.15, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că în faţa unui magazin alimentar de pe strada Râfov, din municipiul Ploieşti, ar avea loc un conflict între două persoane. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, din primele verificări reieşind faptul că între doi bărbaţi de 44 şi 57 de ani ar fi izbucnit un conflict verbal. Ulterior, conflictul a escaladat, cei doi s-ar fi lovit reciproc, iar la un moment dat bărbatul de 57 de ani ar fi intrat într-un magazin, ar fi luat un obiect tăietor-înţepător şi l-ar fi tăiat pe celălalt”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Prahova.