Un bărbat a fost prins de angajate furând înghețată de mai mai multe ori. Clujeanul și-a motivat gestul prin „depresie”, preferând ulterior să vină la furat pe tura altei vânzătoare.
„L-au prins fetele odată și a zis ca este în depresie, pe tura fetei care l-a prins nu a mai venit, vine pe cealaltă!
Dar dacă avem aici cunoștințe comune să îi spuneți că a uitat să plătească! Doar şi-a verificat banii”, a transmis angajatul magazinului din Floreşti pe un grup de Facebook destinat floreștenilor.
În filmarea de luni, 9 septembrie, bărbatul poate fi văzut verificându-și banii, după care pleacă cu o cutie de înghețată fără să o mai plătească la magazin.
Postarea a generat o mulțime de comentarii. Cei care l-au apărat pe hoț susțin că, deși nu aprobă furtul, înțeleg că nu toți pensionarii au beneficiat de majorări ale pensiilor, iar omul poate nu avea suficienți bani, astfel că gestul ar putea fi, într-o oarecare măsură, de înțeles.