Medicii vor organiza un protest, vineri 13 septembrie, în Piața Victoriei din București. Manifestația lansată de Asociația Profesională a Medicilor din Ambulator (APMA) are ca temă „Demnitatea și onoarea profesiei de medic și repoziționarea în societatea civilă!”. 

n România meseria de medic oferă trăiri extreme omului obișnuit. Pe de o parte, suntem zugrăviți ca niște eroi, pe de alta am ajuns să fim priviți ca niște paria, șpăgari și/sau criminali în serie. Și ne dorim să fim împreună indiferent de specialitate sau loc de muncă. Mi-aș dori să fie alături de noi și conducerea CMR, care reprezintă breasla, mi-aș dori să îi avem alături și pe medicii de familie, care sunt colaboratorii noștri apropiați, dar și pe medicii din spitale.

România are cam 55.000 de medici. 99,99% dintre colegii mei își fac datoria cinstit, cu pasiune și având de parcurs zilnic multe lipsuri și obstacole. Procentual, cei despre care aflăm fapte reprobabile sunt extrem de puțini, însă, din păcate, foarte vizibili. E vorba aici de o pondere prea mare a atenției publice pe aceste cazuri”, a spus președintele APMA, medicul Cosmin Alexandrescu

Medicul Cosmin Alexandrescu încurajează mass-media să-și facă onest treaba.

„Eu cred puternic în libertatea de exprimare și încurajez mass-media să-și facă onest treaba. Avem nevoie de comunicare, cu atât mai mult cu cât cursurile de acest tip încă lipsesc din pregătirea noastră de bază. Câte spitale publice sau mari policlinici au la noi, oficial, departamente de profil? Nu dau lecții, dar lumea tinde să generalizeze, iar generalizările în lipsa argumentelor științifice pot deveni periculoase. Doctorul nu e Dumnezeu”, afirmă președintele APMA.

El vorbește și despre ce urmăresc medicii prin acest protest. „Sunt trei mari puncte asupra cărora vrem să atragem atenția: poziția medicului în societate, reforma sistemului de sănătate și tratamentul arogant al Casei Naționale de Asigurări. Dacă ne uităm spre toate țările dezvoltate din lume, observăm că acestea au sisteme medicale performante. La bază este relația medic-pacient, una bazată pe încredere și pe respect reciproc. La noi poziția doctorului este profund zdruncinată de greșeli individuale. Greșeli care din goana după senzațional au ajuns să țină prima pagină și să arunce o umbră groasă asupra întregului corp medical”.

Medicul Cosmin Alexandrescu vorbește și despre salarii, fiind de părere că ele nu țin cont de performanță.

„Au fost mărite, dar otova. Ele nu țin cont de performanță. Ele nu acoperă celelalte lipsuri de material, consumabile și resurse umane din spital. Un chirurg care face transplant într-un mare spital e plătit la fel ca unul care n-are ce opera într-un orășel și face trimiteri către primul. Doar medicina de familie și ambulatoriul de specialitate obțin venituri proporționale cu activitatea și cu numărul de pacienți. Dar, atenție, subfinanțarea cruntă a ambulatoriului înseamnă aglomerarea și mai mare a spitalelor, cu costuri mai mari și inconveniente de tip tratamente întârziate, erori medicale ca urmare a lipsei de timp pentru analize temeinice ale cazurilor etc. Puneți la socoteală că medicii din spitale fac gărzi care se continuă cu activitatea obișnuită, ceea ce doar la noi se poate”, mai spune medicul.

SURSA

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here