Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea 32 de avioane de luptă F-35 către România. Primul avion urmează să fie livrat cel târziu în 2031.
”Departamentul de Stat al SUA a luat o decizie de aprobare a unei posibile vânzări a 32 de avioane de luptă F-35A Lightning II către România, ceea ce oferă o îmbunătăţire semnificativă a capabilităţilor de apărare ale României şi o consolidare a parteneriatului strategic dintre Statele Unite şi România. Achiziţia propusă va îmbunătăţi securitatea României – un aliat NATO care reprezintă o forţă importantă pentru stabilitatea politică şi economică în Europa”, a transmis vineri seară Ambasada SUA la Bucureşti.
Achiziţia în valoare de aproximativ 6,4 miliarde de dolari va furniza României avioane de luptă F-35A multirol de ultimă generaţie, care oferă tehnologie stealth avansată, fuziunea senzorilor şi capabilităţi unice de superioritate aeriană. Achiziţionarea celor două escadrile F-35A va spori semnificativ capacitatea României de a face faţă ameninţărilor de securitate în continuă evoluţie şi de a contribui la eforturile regionale de apărare.
”Acest angajament este o dovadă a parteneriatului puternic dintre cele două naţiuni şi demonstrează încă o dată că România este un lider în apărarea securităţii regionale. România este un aliat cheie al NATO în promovarea securităţii şi stabilităţii în regiunea Mării Negre şi nu numai. Avioanele F-35 vor oferi României capabilităţi de apărare aeriană de neegalat şi vor spori interoperabilitatea între forţele aeriene NATO”, a declarat, în comunicat, ambasadorul SUA la Bucureşti Kathleen Kavalec.
Prima livrare a aeronavelor F-35A către România este aşteptată până în anul 2031.
”Ministerul Apărării Naţionale salută notificarea Congresului SUA transmisă vineri, 13 septembrie, cu privire la vânzarea către România a 32 de avioane F-35, în cadrul programului de înzestrare «Avion multirol de generaţia a V-a, F-35» – faza I, prin programul de asistenţă de securitate Foreign Military Sales (FMS)”, se arată într-un comunicat de presă transmis de MApN după cel trasmis de ambasadă.
”În ecuaţia securităţii naţionale a României, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite reprezintă un pilon important. Solidaritatea Americii cu România, dovedită prin prezenţa substanţială cu trupe pe teritoriul ţării noastre, contribuie în mod esenţial la consolidarea apărării flancului estic aliat în regiunea Mării Negre şi descurajarea agresiunilor”, a arătat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.